Modelul de business al antreprenorilor din retailul alimentar: dezvoltare regională şi business integrat cu producţia proprie
♦ Unele dintre cele mai puternice zece reţele locale de magazine alimentare au împreună peste 500 de unităţi ♦ Cele mai multe dintre acestea fac însă parte din grupuri integrate, antreprenorii din spatele acestor businessuri având şi producţie - de regulă de carne sau lactate ♦ Mai mult, dezvoltarea s-a făcut în special regional, în apropierea oraşului-mamă.
nii antreprenori au ales să folosească aceste magazine doar ca unităţi de desfacere pentru propria producţie, astfel că vând aproape exclusiv preparate din carne spre exemplu. Alţii au preferat varianta unui magazin universal.
Spre exemplu, grupul Ana şi Cornel, controlat de familia Paraschiv, are peste 100 de magazine sub acest brand. Acestea sunt folosite însă ca piaţă de desfacere pentru produsele proprii din carne. Altele, cum este cazul magazinelor Unicarm, sunt universale. În cazul magazinelor Agricola Bacău, reţea care numără peste 30 de unităţi, există un echilibru între produse proprii şi produse externe.
„Ne poziţionăm pe segmentul de proximitate, astfel că este necesar să îi dăm clientului fix ce are nevoie”, explică Grigore Horoi, preşedintele grupului de firme Agricola Bacău, cu activitate în domeniul procesării cărnii de pasăre. Reţeaua de magazine deţinută de Agricola Bacău contribuie cu circa 2% la totalul businessului de aproape 680 mil. lei.