„A fost o surpriză totală, nimeni nu a ştiut nimic. Oamenii din Direcţia Juridică au aflat tot astăzi.“ Reorganizare şoc la arbitrul telecom: toţi directorii executivi de la ANCOM vor fi concediaţi
Cei vizaţi de reorganizare sunt în primul rând directorii executivi Eduard Lovin, Bogdan Iana şi Cristin Popa, care formează practic „coloana vertebrală“ a instituţiei.
Întreaga echipă de conducere a Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), puternica instituţie care face regulile pe pieţele de 4 miliarde de euro de telecom şi servicii poştale, urmează să fie concediată în urma unei operaţiuni şoc de reorganizare la care Adrian Diţă, noul preşedinte al ANCOM, a lucrat în secret alături de oamenii aduşi de el în instituţie, de când a fost numit şef în urmă cu mai puţin de o lună, au declarat pentru ZF surse apropiate situaţiei.
Prin decizia de reorganizare, cu 49 de articole, care a fost obţinută de ZF, sunt desfiinţate, transferate şi reînfiinţate practic toate direcţiile şi departamentele ANCOM şi este modificată structura posturilor cheie de conducere din fiecare segment al instituţiei, metodă prin care noul preşedinte al instituţiei urmăreşte să concedieze cea mai mare parte a vechii echipe de conducere.
Cei vizaţi de reorganizare sunt în primul rând sunt directorii executivi care reprezintă practic „coloana vertebrală“ a instituţiei: Eduard Lovin - care răspunde de direcţia de reglementare, Bogdan Iana - administrare spectru radio, Cristin Popa - monitorizare şi control, dar şi Cătălin Victor Mitrescu - la IT. Metoda prin care Adrian Diţă vrea să scape de oamenii „vechi“ este una clasică pentru instituţiile de stat: celor vizaţi li se va propune, formal, să preia noi posturi care nu mai sunt de conducere, de consilier sau expert şi pentru care şi salariile sunt mult mai mici, cu scopul ca aceştia să refuze propunerea şi să poată fi astfel concediaţi, potrivit datelor ZF. Decapitarea întregii echipe tehnice de conducere a ANCOM, respectiv a oamenilor din fruntea direcţiilor de reglementare, spectru radio şi monitorizare, ar reprezinta o mutare fără precedent în istoria arbitrului telecom.
Adrian Diţă nu le-ar fi comunicat personal directorilor decizia, aceştia aflând informal că urmează să-şi piardă posturile şi să li se propună posturi cu mult inferioare în organigramă celor actuale, conform informaţiilor obţinute de ZF.