Retailerul britanic Debenhams a închis şi magazinul din Bucureşti Mall, ultimul pe care îl mai avea pe piaţă

Autor: Cristina Roşca 12.06.2017
Retailerul britanic Debenhams, prezent pentru a doua oară pe piaţa locală sub un nou francizat, a închis şi magazinul din Bucureşti Mall, ultimul pe care îl mai deţinea pe piaţa locală. Această mutare vine la mai puţin de jumătate de an după ce britanicii au tras obloanele şi magazinului din mallul Plaza România, la circa un an de la redeschidere.
 
În cazul magazinului din Bucureşti Mall, obloanele sunt trase şi apare mesajul „Acces centru comercial închis tem­porar“. Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii Debenhams nu au răspuns solicitării ZF privind planurile pentru acest magazin.
 
Magazinul a fost deschis în 2015 şi măsura 2.800 mp împărţiti pe trei niveluri. Acesta a necesitat o investiţie de circa 1,8 mil. euro, suma incluzând şi stocurile de marfă. El ocupa o parte din suprafaţa ocupată anterior de primul magazin Debenhams, astfel că investiţia în acel spaţiu a fost mai mică, fiind nevoie doar de renovare. Sub noul francizat, Debenhams vindea atât articole de modă şi produse pentru casă, cât şi cosmetice şi produse de înfrumuseţare. Astfel, brandul vindea toate colecţiile disponibile în magazinele din străinătate.
 
Şi în Plaza România magazinul deschis de cel de-al doilea francizat a fost inaugurat în decembrie 2015 în acelaşi spaţiu pe care l-a mai ocupat şi anterior în acest mall.