Softronic: Trenul electric Hyperion, care poate atinge 160 km/oră, face trei ore şi un sfert pe ruta Craiova - Bucureşti. „Durata călătoriei pe această rută este mai mare cu o oră faţă de acum 40 de ani.“

Autor: Mirabela Tiron 13.06.2017
Cele două trenuri electrice Hyperion, construite de fabrica Softronic din Craiova şi care pot ajunge la o viteză de 160 de kilometri pe oră, operează regulat curse pe Craiova - Bucureşti - Constanţa şi pe Craiova - Bucureşti - Braşov, însă viteza cu care circulă este mult limitată de condiţia precară a căii ferate.

„Trenul Hyperion face trei ore şi un sfert pe Craiova-Bucureşti (distanţă de 210 kilo­metri - n.red.), pentru că sunt lucrări pe calea ferată. Dacă circula la viteza maximă, parcurgea această distanţă mult mai repede. În urmă cu 40 de ani, ajungeam pe calea ferată în două ore şi jumătate de la Craiova la Bucureşti. Este nevoie de investiţii, dar ritmul cu care se fac lucrările este foarte lent“, a declarat pentru ZF Radu Zlatian, directorul de comunicare al Softronic.

Trenul Hyperion circulă cu o viteză medie de circa 64 de kilometri la oră pe ruta Craiova - Bucureşti, potrivit calculelor ZF, care iau în considerare durata călătoriei şi distanţa.

Deşi fabrica din Craiova, singura fabrică producătoare de rame şi locomotive elec­trice din Europa de Est, a investit 4,3 milioane de euro în 2014 pentru a construi primul tren electric (Hyperion) de mare viteză, starea precară a infrastructurii feroviare nu îi per­mite să circule nici măcar la jumătate din vi­teza la care a fost proiectat. Softronic a dez­voltat şi al doilea tren în 2015, iar în prezent caută finanţare pentru al trei­lea tren electric. Ruta pe care reuşeşte să aibă o viteză mai bună este Bucureşti -Con­stanţa (220 de kilometri), pe care o parcurge în două ore, fără opriri intermediare. Aceas­tă linie de cale ferată a fost însă moder­nizată cu un miliard de euro şi a atras mai mulţi ope­ratori feroviari privaţi.