Profitul diviziei de IT din România a grupului german Metro s-a majorat cu peste 80% în 2016

Autor: Ioana Nita 13.06.2017

Afacerile Metro Systems România, compania care gestionezează în prezent întreaga infrastructură IT a grupului ger­man de comerţ, au crescut anul trecut cu circa 10%, la aproape 149,5 milioane lei (33,3 mil. euro), în timp ce profitul net s-a ma­jorat cu 83%, la 7,5 milioane lei (1,7 mi­li­oane euro), potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe. Compania a fost înfiinţată în urmă cu 12 ani, aceasta preluând în urmă cu doi ani toată activitatea de dezvoltare software a grupului Metro, precum şi cea de operaţiuni de aplicaţii din Germania. Procesul de transfer a fost finalizat în 2015 după o perioadă de doi ani. Astfel, Metro Systems România asigură de pe plan local toate activităţile necesare funcţionării sistemelor IT ale grupului Metro din întreaga lume, începând de la pro­iec­tarea, dezvoltarea, livrarea şi imple­mentarea unor soluţii de IT, până la veri­ficările de calitate, operarea infra­stru­c­tu­rii şi serviciile de suport şi men­tenanţă.