Comisia Europeană investighează practicile de licenţiere şi de distribuţie ale Nike, Sanrio şi Universal Studios

Autor: Anca Olteanu 14.06.2017

Investigaţia vizează licenţierea şi distribuţia produselor comercializate. Produse precum îmbrăcăminte, pantofi, accesorii de telefoane, genţi sau jucării, asupra cărora o imagine sau un text este aplicat în timpul procesului de producţie. Scopul este de a crea o atracţie petru consumatori, îndeosebi copii sau tineri. Producătorul (concesionar, beneficiar al unui contract de licenţă) poate folosi doar imaginea sau textul dacă a semnat un acord de licenţă cu licenţiator, potrivit unui comunicat transmis miercuri de instituţie.

Nike, Sanrio şi Universal Studios licenţiază drepturile pentru branduri recunoscute. Printre alte branduri, Nike este licenţiatorul drepturilor pentru comercializare Fútbol Club Barcelona, Sanrio licenţiază dreptul pentru Hello Kitty, iar Universal Studio licenţiază drepturile pentru „Minions” şi „Despicable Me”.

Practicile investigate de CE ar putea, la final, să afecteze consumatorii prin faptul că îi împiedică să beneficieze de o valabilitate mai mare şi preţuri mai mici, atât online, cât şi offline.