ZF Live. Mihaela Pană, C&W Echinox: Poate să dureze între unu şi trei ani să vinzi un penthouse. Dacă ai o locaţie bună, poate să dureze mai puţin

Autor: Georgiana Mihalache 23.06.2017

Cererea de pe piaţa imobiliară este uneori mai mare decât oferta, iar cumpărătorii achiziţionează aparta­men­te pentru a le folosi sau a le închi­ria, în con­textul în care în piaţă apar noi proiecte pe zona imobiliară, a spus Mihaela Pană, partener residential al agen­ţiei C&W Echinox, invitată la ZF Live.

 
Ea a menţionat că perioada crizei a învăţat cumpărătorii să caute aparta­mente cu suprafeţe mai mici, modi­ficându-le astfel comportamentul de consum.
 
„Acum zece ani, cumpărătorul îşi dorea o suprafaţă mare, la momentul respectiv un apartament cu trei camere ar fi trebuit să aibă 100 - 120 de mp. Azi avem o categorie de cumpărători care se poziţionează pe o anumită zonă medium plus şi aceasta este Aviaţiei, o zonă care a deschis un apetit mare de achiziţie pentru investiţii, unde întâlnim produse complet diferite”, a mai spus Mihaela Pană.
 
În prezent apartamentele au de la 60 mp. pentru două camere, până la 100  mp. pentru patru camere, iar aceste locuinţe sunt plasate în imobile mari, de peste 10 etaje.