Acestea vor fi cele mai populate zece oraşe ale lumii în anul 2030. Galerie FOTO

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu 25.06.2017

Populaţia Terrei este în creştere rapidă şi se preconizează va ajunge la aproape 10 miliarde de oameni până în anul 2050, scrie Business Insider. Creşterea nu va fi însă uniformă, astfel că Europa şi Statele Unite vor cunoaşte o stagnare, în timp ce în Orientul Mijlociu, Asia şi Africa va fi exponenţială.

Se vor produce, ca atare, schimbări în privinţa topului celor mai populate zece oraşe ale lumii, din care va ieşi, spre exemplu New Yorkul, care are în prezent aproape 8,5 milioane de locuitori. Va rămâne oare Tokio oraşul cu cel mai mare număr de locuitori, aşa cum este în prezent (aproximativ 38 milioane)? Iată care vor fi cele mai populate zece oraşe ale lumii în anul 2030, conform prognozelor Organizaţiei Naţiunilor Unite:

Tokio va pierde însă supremaţia în anul 2075 în favoarea capitalei Republicii Democrate Congo, Kinshasa, care va fi, la rândul său, detronată de Lagos, ce va ajunge la 88 milioane de locuitori până în anul 2100, conform Global Cities Institute din cadrul Universităţii din Toronto.