Despre imposibilitatea apariţiei unei noi crize fiscal-bugetare în România, falsele profeţii economice şi nevoia de reformă a regulilor fiscale

Autor: Cristian Socol 27.06.2017

Înţeleg că România şi alte câteva ţări membre ale Uniunii Europene fac obiectul unor dezbateri legate de derapajul consistent de la regula fiscală privind deficitul bugetar efectiv şi a deficitului bugetar structural. Înţeleg că unii au viziuni cu crize bugetare, cu derapaje majore în finanţele publice, cu impunerea - din nou - a unor pachete de măsuri de austeritate.

Fiţi pe pace. Nu este vorba despre ceva corect în aceste profeţii catastrofice. Este doar o neînţelegere profundă a mecanismelor şi corelaţiilor macroeconomice. Pe de altă parte, este interesant cum în cazul României mecanismele de prevenţie şi avertizare timpurie sunt activate imediat, chiar şi pe baza unor estimări - corecte sau nu!? - privind situaţia finantelor publice la sfârşit de an. Expun în continuare o serie de argumente privitoare la consistenţa sau nu a îngrijorărilor legate de situaţia fiscal bugetară a României şi a declaraţiilor publicepe această temă.

1. Avertizările excesive bazate pe estimările privind sustenabilitatea finantelor publice şi nu pe realitatea economică pot face mult rău. Cunoaştem cu toţii senzitivitatea ridicată a comportamentului agenţilor economici la ştiri/ informaţii negative. Impactul major generat de efectele de contagiune ale unor asemenea ştiri economice negative s-a observat în toată plenitudinea lui în timpul crizei şi chiar şi după. În ultimele luni, constat cu îngrijorare creşterea exponenţială a mesajelor publice privind pericolul înrăutăţirii situaţiei economice / fiscal bugetare a României în cazul în care se adoptă unele măsuri strategice prevăzute în Programul de guvernare 2017-2020.  Consider că dincolo de avertizările timpurii (early warning) compatibile mecanismelor de guvernanţă economică adoptate la nivel european, aceste mesaje publice exprimate ex ante dăunează situaţiei economice a României fiind un exemplu perfect de profeţie care se autoîndeplineşte (self fulfilling prophecy)(aşa cum este prezentat acest proces în toate manualele de macroeconomie). Părerile incorect fundamentate, bazate pe estimări incomplete pot conduce la modificarea percepţiei şi a anticipărilor actorilor economici şi la echilibre multiple joase. De exemplu, prezentarea asimetrică a punctelor tari şi a punctelor slabe ale României poate conduce la un risc mai mare din cauza percepţiei negative, la creşterea costurilor de finanţare, investiţii străine directe mai mici şi la problemele asociate acestor fenomene, deci la intrarea într-un cerc vicios de subdezvoltare, contrar principiilor europene pe care ni le-am asumat cu toţii.

2. Analiza diagnoză a situaţiei macroeconomice a României este incompletă şi incorectă, voit sau nu. Escaladarea unor avertizări ex ante bazate pe informaţie asimetrică poate provoca efecte perverse mai ales în economiile emergente (cum este şi cazul României) unde percepţia investitorilor este mult mai volatilă decât în ţările dezvoltate. Aflată pe o cale de convergenţă sustenabilă către nivelul mediu de dezvoltare din ţările UE28, România şi-a construit o reputaţie macroeconomică bună în ultimii ani: cea mai mare creştere economică din UE, deficite bugetare reduse, a patra cea mai mică datorie publică în PIB din UE, un buffer în Trezorerie care acoperă minimum 4 luni din necesarul curent de finanţare al ţării, un deficit de cont curent mic care este finanţat în totalitate din investiţii străine directe şi de portofoliu, adecvarea confortabilă a rezervelor valutare internaţionale, un sistem bancar lichid şi solvabil precum şi o rată a şomajului la minim istoric. Considerăm că România este nedreptăţită atunci când se discută despre situaţia macroeconomică în comparaţie cu celelalte ţări din UE. În ultimii ani România se află printre puţinele ţări din UE care au îndeplinit în totalitate criteriile de convergenţă nominală prevăzute în Tratatul de la Maastricht (criteriul ratei inflaţiei, al ratei dobânzii pe termen lung, al deficitului bugetar sub 3% din PIB, al datoriei publice mai mici de 60% din PIB şi al stabilităţii cursului de schimb) demonstrând un tablou macroeconomic mult mai sustenabil decât multe dintre ţările care sunt deja în Zona Euro (detalii https://www.ecb.europa.eu/pub/convergence/html/index.en.html).

În plus, România şi Polonia sunt ţările care îndeplinesc 13 din cele 14 criterii prevăzute în Macroeconomic Imbalances Procedure - evaluarea din 2017 (Republica Cehă este singura ţară care îndeplineşte toate criteriile luate în analiză)(detalii https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/2017-european-semester-alert-mechanism-report-statistical-annex_en.pdf). România demonstrează din nou corectitudine în abordarea macroeconomică şi a implementării reformelor structurale necesare unei convergenţe ridicate cu standardele de evaluare şi principiile de guvernanţă economică stabilite la nivelul UE. Analog, România îndeplineşte de o manieră satisfăcătoare angajamentele stabilite în Strategia Europa 2020 (detalii http://ec.europa.eu/eurostat/web/europe-2020-indicators/europe-2020-strategy/headline-indicators-scoreboard).

3. Istoricul prognozelor Comisiei Europene fundamentate pe datele Consiliului Fiscal nu este relevant, acurateţea estimărilor fiind una redusă. Să dezbatem atât de mult despre un risc viitor, nematerializat încă, de depăşire a deficitului bugetar de 3% din PIB în 2017 când datele arată că nu se va întâmpla acest lucru este ca şi cum am aplica povestea drobului de sare. În primul rând, nu este normală implicarea atât de profundă în formularea unor politici aflate în competenţă exclusiv naţională - politica fiscală şi politica veniturilor. În al doilea rând nu ne putem baza recomandările total defavorabile imaginii României pe baza unor estimări / prognoze care nu au dovedit de-a lungul timpului o acurateţe satisfăcătoare. Ne întrebăm dacă acum există virulenţa aceasta, la ce ar fi trebuit să se aştepte România dacă riscul chiar s-ar fi materializat?!

Deficit bugetar

(% din PIB)

2013

2014

2015

2016

2017

Prognoza Comisia Europeană de Primavară

-2,6%

-2,2%

-1,6%

-2,8%

-3,5%

Real

-2,1%

-1,4%

-0,8%

-3%

Estimarea Guvernului -2,9%

Date Comisia Europeană şi Eurostat, 2017

4. Unii mumă, alţii ciumă. Situaţia din România este tratată discriminatoriu. Este incorect să exagerăm riscurile la adresa echilibrelor fiscal-bugetare mai mult decât le socotim pe cele ale altor ţări membre UE. Nu putem să nu constatăm un dublu tratament între ţări mari/ ţări mici şi ţări din Zona Euro/ţări din afara Zonei Euro în ceea ce priveşte judecata dezechilibrelor macroeconomice. Cum să înţelegem duritatea mesajelor oficiali europeni în cazul României şi amplitudinea scăzută a acestora în cazul unor dezechilibre macroeconomice majore privind deficitul şi datoria publică ale unor ţări mari din Zona Euro? Cum putem să judecăm atât de aspru România care în perioada 2012-2016 a avut un deficit bugetar mediu de 2,2% din PIB iar în ţările UE 28 acelaşi indicator a fost de 2,9% din PIB (iar în ţările din Zona Euro a fost de 2,6% din PIB)? Cum să judecăm Spania care în ultimii 5 ani a avut un deficit mediu de 6,6% din PIB şi o datorie publică medie de 96% din PIB? Cum să judecăm Italia cu un deficit bugetar mediu de 2,8% din PIB şi o datorie publică medie de 130% din PIB? Dar Portugalia cu un deficit bugetar mediu de 4,8% din PIB şi o datorie publică medie de 129% din PIB? Sau chiar Franţa cu 3,95% din PIB deficit mediu şi o datorie publică medie de 94% din PIB? România cu 2,2% din PIB deficit mediu şi datorie publică medie de 38% din PIB în ultimii 5 ani este mai putin sustenabilă?

 

Sau dacă ne uităm la ultimii 10 ani (detalii în tabelul de mai sus)?

Vis a vis de cât de sustenabil a fost / este cadrul fiscal bugetar al României comparativ cu alte ţări UE putem privi datele Eurostat de mai sus. Reţinem că regulile europene minimale spun 3% din PIB deficit bugetar la limită şi 60% din PIB datorie guvernamentală brută tot la limită. Uitaţi-vă cu mare atenţie la Spania, de exemplu. De 8 ani consecutivi combină deficite imense cu o datorie mult peste 60% din PIB. Păi până acum îi lua Comisia Europeană toate fondurile europene şi prin amenzi tot PIB ul, nu?

5. România vrea un lucru normal - marjă pentru dezvoltare, pentru convergenţă, pentru consolidarea capitalului autohton. Prin Programul de Guvernare 2017-2020 votat de majoritatea cetăţenilor României şi aprobat în Parlament înteleg că se doreşte creşterea vitezei de convergenţă reală concomitent cu respectarea criteriilor de convergenţă nominală. Citesc că toate măsurile din Program sunt subsumate acestor două procese strict necesare atingerii obiectivului final - aderarea la Zona Euro. Pe de altă parte, nu cred că sunt uşor de găsit modalităţile de aplicare a unui mix de politici publice care să crească convergenţa veniturilor fără a ieşi din cercul vicios al salariilor mici, creşterea sustenabilă a competitivităţii economice fără a ieşi din capcana avantajului forţei de muncă ieftine şi identificarea acelor motoare de creştere economică care să echilibreze consumul şi investiţiile. 

5. Dezbaterea privind consistenţa regulilor fiscale la nivelul UE trebuie să se finalizeze cât mai rapid. Regulile fiscale trebuie modificate, recredibilizate. Poate că la un deceniu de la începutul crizei economice şi financiare ar fi momentul unei viziuni consistente privind realismul sistemului de reguli fiscale la nivel european. În condiţiile în care 16 ţări UE din totalul de 28 nu îndeplinesc ţintele angajate în Medium Term Objectives pentru 2017 si 2018 trebuie să ne punem un semn de întrebare. Sunt ţări mari precum Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Polonia s.a care au deviaţii semnificative de la MTO (obiectivele bugetare pe termen mediu) ca şi noi. Oportunitatea de a pune în balanţă dacă acest sistem de reguli asigură un bun echilibru între nevoia de creştere economică şi sustenabilitate a datoriei publice trebuie exploatată acum. Ar trebui să vedem dacă nu cumva trebuie asigurată o mai mare flexibilitate a sistemului de reguli fiscale, dacă este asigurată o marjă suficientă de investiţii mai ales în ţările în dezvoltare din UE şi dacă problemele metodologice ale indicatorilor folosiţi pentru evaluarea sustenabilităţii fiscal-bugetare nu împietează asupra unor decizii corecte de politici macroeconomice în timp real. Problema deficienţelor de estimare a indicatorului sold bugetar structural a fost ridicată de ministri de finante din 8 tari din Zona Euro încă de acum un an (detalii http://estaticos.expansion.com/opinion/documentosWeb/2016/03/31/Cartadeficitestructural.pdf). Poate reformarea actualului sistem de reguli fiscale prin înlocuirea metodei de evaluare bazată pe deficitul bugetar structural prin regula fiscală bazată pe cheltuieli publice cu componentă de corecţie asociată datoriei publice şi flexibilizarea marjelor de investiţii ar putea conduce la atingerea concomitentă a celor două mari obiective la nivel european: creştere economică sustenabilă şi finanţe publice sănătoase.     

6. România nu a fost niciodată copilul rebel al UE aşa cum afirmă unii. România a sprijinit constant deciziile liderilor UE privind direcţia şi metodele privind adâncirea integrării europene şi tranziţia către ultimele faze ale acestui proces - Uniunea Economică şi Monetară şi Uniunea Politică. Pe de altă parte suntem conştienţi de dorinţa ţărilor din Zona Euro pentru Europa cu mai multe viteze uzitând de metoda cooperării deschise. Sperăm totuşi ca acest proces să nu însemne tratament diferenţiat şi plasarea definitvă în periferie a ţărilor care până acum nu au reuşit să atingă standardele unui proces de convergenţă reală suficient unei integrări reciproc avantajoase în Zona Euro, obiectiv fundamental pentru România.

Aş invita decidenţii europeni să privească măsurile de politici publice propuse ca un efort bine intenţionat privind creşterea convergenţei reale concomitent cu respectarea sustenabilităţii finantelor publice şi să sprijine România pentru a se alătura Zonei Euro cât mai rapid cu putinţă.