Climatul fiscal european devine tot mai tensionat! Pe plan local, ce aşteptăm de la un guvern ”plin de determinare”?

Autor: Adrian Luca 27.06.2017

E de aşteptat ca venirea dură a unui nou-guvern-PSD-care-să aplice-cu determinare-programul-de guvernare-cel-mai-ambiţios-din-89-încoace să repună pe tapet ”soluţia” introducerii IVG-ului (impozitului pe venitul global/gospodărie). Vorba vine că e de aşteptat: rămân la părerea că, în lipsa unui sistem administrativ bine pregătit (la nivel de tehnică, legislaţie, proceduri, atitudine ) introducerea unui regim fiscal prin definiţie sofisticat este pur şi simplu o loterie. Nu ştiu cât de sensibil la argument poate să fie un nou-guvern-care-să aplice etc., dar, de câteva zile, mă frământă o întrebare – oare or avea timp, ocupaţi fiind cu determinarea, să citească mesajele străvezii care curg de la Bruxelles despre cum va arăta Europa (fiscală) a zilei de mâine? Vor înţelege că modul cum acţionăm, cum jucăm acum este determinant pentru a ne stabili o identitate fiscală, atât de necesară în acest context european tensionat?

1. Aşadar, pe terminalele de Bruxelles a apărut, săptămâna trecută, o propunere căreia însăşi Comisia i-a pus de la bun început eticheta – ”dură” (tough). Sub titlul ”noi reguli de transparenţă pentru intermediarii schemelor de planificare fiscală” textul se adresează, la prima vedere, intermediarilor de tipul ”contabililor, consultanţilor, consilierilor, avocaţilor, bancherilor, agenţilor sportivi”, dar şi direct acelor contribuabili ”suficient de deştepţi să-şi organizeze singuri propriile aranjamente/scheme de optimizare fiscală” (formulare preluată ca atare din acest uluitor film de 50 de secunde marca studiourile bruxelleze).  

Vorbind de intermediari, vorbeşti practic de clienţii lor, adică de contribuabilii europeni, companii şi indivizi. Iar propunerea cu pricina îi caută pricină fiecăruia, democratic, fără discriminare după mărime, domeniu, tipul de impozit, de tranzacţie, riscul pe care îl prezintă etc.

Aşadar, dacă un intermediar european (I) şi clientul său european recurg la aranjamente/scheme fiscale care duc la pierderi pentru bugetele de stat (”losses for governments”) trebuie ca, în cinci zile, să le raporteze autorităţii fiscale naţionale. Doar aşa ”ajung curaţi” (”come clean” – dacă doriţi să revedeţi filmuleţul acela de 50 de sec, merită!).

Bun, vor zice cârcotaşii, dar ce trebuie raportat, că practic orice poate fi interpretat astăzi, în epoca BEPS, ca aducând pierdere bugetului? (II) Corect, stimaţi cârcotaşi, pentru că propunerea spune – ”trebuie raportat orice aranjament trans-frontalier care conţine una sau mai multe din acele hallmarks (marca, simbol generic) listate în propunere”. ”S-a mers pe ideea de hallmarks, că ar fi fost fără sens să se definească ce înseamnă optimizare fiscală agresivă”, admite cu nonşalanţă Comisia.

Şi aşa urmează o listă în 18 puncte în care cuvântul de ordine este ... prezumţia de vinovăţie a contribuabilului. Puteţi, de altfel, începe direct cu punctul 18 – trebuie raportate ”aranjamente care nu sunt conforme cu principiul valorii de piaţă (arm’s length /lungimea braţului) sau ghidul OECD de preţuri de transfer”.  Tema apare şi la punctul 6 - ”Acolo unde transferurile de plăţi trans-frontaliere nu reprezintă valoarea adevărată/reală (true value) a activului cumpărat”. 

Dar ce înseamnă valoare adevărată? Esenţa preturilor de transfer este să aproximeze valoare de piaţă in tranzactiile dintre persoane afiliate pe baza unor metode de analiză. Nu e o ştiinţă exactă, cum a observat însăşi OECD. În baza prezumţiei de vinovăţie aplicată aici, statul poate oricând, în acest moment, să  conteste metoda aleasă de contribuabil, benchmarking-ul/ baza de comparaţie etc. şi apoi să opereze ajustări, dacă e cazul. Dar cât de realist este să-i ceri intermediarului/contribuabilului să-şi demoleze singur argumentele şi să transmită o notificare la Fisc - ştiţi, eu am stabilit o valoare reală, de piaţă, dar nu am ales corect ... piaţa! Citind lista în 18 puncte, mai că îţi vine să-i întrebi direct - nu mai bine îmi spuneţi dumneavoastră cu cine am voie să fac tranzacţii şi cu cine nu? Cât profit este permis?

Să fie aceste noi obligaţii care le are contribuabilul încă un argument pentru încheierea de acorduri de preţ în avans (asa numitele APA), singurul mecanism prin care fiscul îţi oferă certitudine fiscală?

Să mai notăm că sancţiunile pentru neraportare se lasă  la latitudinea statelor membre. Aici ar fi prea preţios să vedem o interpretare a principiilor comunitare ale subsidiarităţii şi proporţionalităţii. E mai degrabă vorba de un mesaj simplu şi direct: miza acestei propuneri nu este nici sancţionarea, nici măcar aplicabilitatea ei.

2. Comisia transmite că, pentru acestă măsură ”simplă şi directă”, s-a inspirat din măsura 12 a planului BEPS de la OECD şi modelele care ”funcţionează” în Marea Britanie, Irlanda, Portugalia. Şi ca să fim convinşi că problema a fost bine studiată, comisarul Pierre Moscovici arată că ”de la introducerea regulilor acum peste 10 ani, în UK au fost aduse la lumină impozite în valoare de 12 miliarde de lire”. Dacă faci însă o minimă investigaţie pe net de unde vine suma asta, s-ar putea să ai suspriza să o şi găseşti, dar într-un raport al HMRC (Fiscul britanic) pentru ... 2004-2009.

Altminteri, nu stă nimeni la Bruxelles să ne spună (proiectul de directivă nu se opreşte în detalii tehnice) că sistemul britanicilor (ei îi zic DOTAS – disclaimer of tax-avoidance scheme) funcţionează cam aşa: contribuabilul (companii, dar şi persoane fizice, pentru că în UK lucrează IVG-ul) se duce la un consultant să-l întrebe dacă, pentru cazul său, există o modalitate legală prin care îşi poate reduce povara fiscală. Consultantul zice – ar fi ceva, dar vezi că o să anunţ schema şi la Fisc. Fiscul atribuie un număr la schema respectivă, cu acest număr consultantul se duce din nou la contribuabil şi îi zice – când depui declaraţia anuală, trece şi acest număr. Apoi contribuabilul n-are de făcut decât un singur lucru să aştepte cu ochii pe o listă de mii de numere de scheme ca nişte serii de bingo, listă pe care Fiscul o actualizează periodic. Dacă omul îşi găseşte numărul, e fericit, strigă bingo: o să primească o notificare că, în 90 de zile trebuie să returneze toate economiile de impozite pe care le-a făcut. Se cheamă notificare de plată accelerată şi nu se pune în dicuţie, se poate doar intra în negorieri pe eşalonarea plăţilor. Sigur, contribuabilul poate face şi contestaţie şi dacă are câştig de cauză în instanţă, poate primi suma înapoi, cu dobânzile aferente. Simplu, nu? (III)

Cârcotaşii de care aminteam vor mai avea poate forţa să mai întrebe – bun, dar de ce trebuie să copiem un sistem complicat venit dintr-un pol financiar global atât de dezvoltat cum e Marea Britanie (altminteri, tocmai au început tratativele pe Brexit!) şi să îl aplicăm în România şi, în general, în ţări unde gradul de sofisticare a contribuabilului este redus?

3. Suntem la aceiaşi întrebare pe care Comisia şi-o adresa retoric în ianuarie 2016 când lansa propunerea de directivă anti-avoidance – mai are nevoie UE de aceste măsuri când oricum o să fie relansat CCCTB?

CCCTB, adică baza comună consolidată de impozitare a companiilor, este Sfântul Graal al fiscalităţii europene, în condiţiile în care ţinta proiectului comunitar este, prin înseşi principiile de înfiinţare, înnăbuşirea concurenţei fiscale între statele membre. Un proiect care a început cu punerea în comun a cărbunelui şi oţelului nu se poate desăvârşi fără să fie puse la comun şi politicile fiscale. Este o ţintă extrem de ambiţioasă, cu mize grele, şi, până de curând nu s-a reuşit convingerea marilor economii europene  că nu există altă cale. Ce s-a schimbat între timp – a apărut cea mai mare criză de la înfiinţarea CEE/UE, a mai apărut şi Brexitul ... Politic vorbind, e o altă stare de spririt în rândul opiniei publice, cum arăta în toamna trecută chiar dl. Moscovici. Sub semnul unei moralităţi în fiscalitate, publicul află că trebuie rezolvată chestiunea împrumuturilor hibride, că e nevoie de raportări financiare comune la nivel UE, ţară cu ţară (în acest sens a apărut şi la noi o Ordonanţă la începutul lunii, dar miza e în următorul pas – publicarea acestor raportări!), că trebuie o listă de hallmark-uri, că, în sfârşi, e nevoie de CCCTB şi de algoritmul său.

Revedeţi pachetul antievaziune: Paşii următori spre realizarea impozitării efective şi spre creşterea transparenţei fiscale în UE, din ianuarie 2016! Şi veţi înţelege de ce, chiar şi săptămâna trecută, la prezentarea propunerii de care vorbim,  comisarul Moscovici a adus vorba de CCCTB (ACCIS cum zice francezul). Veţi citi altfel şi ultimul document de reflecţie pe tema finanţelor europene, document aşteptat în următoarele zile (de data asta chiar e de aşteptat!), pentru a încheia seria de reflecţii care însoţesc Carta alba a viitorului UE, cea cu aşa-zisele cinci scenarii. Şi de-abia atunci probabil că vorm începe şi noi reflecţiile, dacă altceva nu vom şti ce să facem. 

Am mai spus-o ori de câte ori am avut ocazia în ultimii doi ani – e inutil şi ineficient să ne opunem drumului de unificare a politicilor fiscale europene.

E un drum deblocat de părinţii fondatori ai UE (Franţa şi Germania) şi, până una-alta, noi am intrat în UE nu invers. Dar tocmai pentru că, la nivel european, va urma o perioadă tulbure, de relativizări, incertitudini, atunci, pentru a ne putea menţine un minim de atractivitate în faţa investitorilor, tot ce putem aştepta de la un guvern naţional este să nu ne aducă mai mult relativism, să nu termine şi bruma de simplitate şi de certitudine fiscală pentru care a luptat atât de greu economia/contribuabilul român. Poate că nu cerem chiar atât de mult, mai ales de la un guvern plin de determinare etc.

 

Adrian Luca este partener-fondator al firmei de consultanţă Transfer Pricing Services

 

Note:

(I) Iată cum propunerea raportează ... prima breşă – doar intermediarii localizaţi în UE sunt afectaţi. Se spune că, în cazul intermediarilor din afara UE, raportarea se face direct de client.

(II) BEPS, după numele pachetului de măsuri împotriva erodării bazei de impozitare şi mutării abuzive a profiturilor, lansate de OECD. La acest punct mi se pare utilă precizarea adusă de Consiliul Barourilor din Europa că aranjamentele despre care se face vorbire în propunerea Comisiei nu se referă la cele care intră sub incidenţa practicii ilegale a evaziunii fiscale/spălării banilor, ci la cele care, în interiorul reglementărilor legale, pot fi interpretate că nu respectă spiritul legii şi duc la evitarea plăţii impozitelor până la un nivel total aşteptat de autorităţi (tax avoidance). Organizaţiile profesionale (de avocaţi, consultanţi etc.) au reglementări stricte prin care interzic membrilor implicarea în acţiuni ilegale. În acelaşi timp, domnia legii, accesul la justiţie şi siguranţă fiscală (valori în UE) cer ca un contribuabil să aibă posibilitatea de a căuta consiliere legală şi fiscală fără teama că acest lucru va duce automat la transmitrea informaţiilor către autorităţi. Se deschide aici o întreagă discuţie, privind secretul profesional/privilegiul profesional legal (LPP),  care este practic un drept de protecţie acordat clientului/contribuabilului. O discuţie ignorată de Comisie - ”nu vor fi mulţi consilieri care să protesteze cu banderola de secret fiscal”, cum spune comisarul Moscovici.

(III) De notat că, pe măsură ce raportările s-au rărit, britanicii au venit şi cu un regim de sancţionare drastică a promotorului (POTAS), a celui care a facilitat o schemă dovedită de tax avoidance. Cred că e o aşezare a lucrurilor în matca firească – Fiscul dovedeşte, vinovatul plăteşte şi nu hai să-i punem să raporteze, că or fi ei vinovaţi de ceva.