Guvernul introduce o “contribuţie de solidaritate” şi o taxă nouă pentru produsele alimentare periculoase. Salariul minim va creşte anual

Autor: Iulian Anghel 29.06.2017

“Vom introduce contribuţia de solidaritate începând cu 1 ianuarie 2018, dar şi o taxa suplimentară pe produsele al căror consum are un impact negativ major asupra sănătăţii populaţiei”, anunţă noul program de guvernare al guvernului Mihai Tudose, care va fi votat astăzi în Parlament.

Acelaşi document susţine că, în ceea ce priveşte salariul

minim, acesta va creşte o dată pe an, “aşa cum se întâmpla în toate  ţările dezvoltate din Europa: Franţa, Germania, Italia, Olanda.”

Documentul adaugă: “Astăzi în România munca este răsplătită cu 32% - 34% din totalul valorii producţiei obţinute, în timp ce capitalul, adică alocarea pentru profit şi recuperarea investiţiei, primeşte 56% - 58%. Ţinta pentru 2020 o reprezintă depăşirea pragului de 40% pentru plata muncii din total producţie. În Europa, media este de 50% - 50%”.