Copos a investit 2 mil. euro în renovarea hotelului Bradul din Poiana Braşov. Grupul Ana Hotels se gândeşte la expansiune

Autor: Alina-Elena Vasiliu 03.07.2017
„Dacă apare un hotel într-o zonă bună, cu un raport bun calitate-preţ şi cu potenţial, vom cumpăra. Ne uităm la Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov.“

Grupul Ana Hotels, controlat de omul de afaceri George Copos, are în plan achiziţia de noi hoteluri în ţară, pe lângă cele pe care le are deja – trei în Poiana Braşov (Bradul, Sport şi Poiana), unul în Eforie Nord (Europa) şi două în Bucureşti (Athénée Palace Hilton şi Crowne Plaza). „Suntem deschişi pentru expansiune. Dacă apare un hotel bun, într-o zonă bună, cu un raport bun calitate-preţ şi cu potenţial, vom cumpăra. Ne uităm la oraşe precum Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov, deoarece deocamdată nu avem hoteluri chiar în oraş“, spune Christine Schillings, managerul Ana Hotels. La finalul săptămânii trecute, compania a încheiat renovarea hotelului Bradul din Poiana Braşov şi a redeschis unitatea pentru turişti, după o investiţie de 2 milioane de euro. Hotelul, situat la baza Masivului Postăvaru, în imediata apropiere a pârtiei Bradul şi a telecabinei Capra Neagră, a fost închis la jumătatea lunii martie, astfel că nu a avut turişti timp de trei luni şi jumătate. „Avem 59 de camere proaspăt renovate. Hotelul a fost închis la jumătate lunii martie. Înainte de renovare, hotelul era cotat la patru stele, dar nu mai avea de fapt condiţii de patru stele. Acum ar fi cotat la patru stele plus“, spune Carmina Gal, general manager al Ana Hotels Poiana Braşov.