Cei mai mari zece producători de băuturi răcoritoare şi ape minerale au avut creşteri pe linie. Aqua Carpatica şi La Fântâna, liderii majorărilor

Autor: Mădălina Dediu Panaete 04.07.2017

Toate companiile din top zece, cu excepţia European Drinks, au înregistrat anul trecut majorări ale businessului.

Îmbuteliatorul Aqua Carpatica a avut cea mai mare creştere a cifrei de afaceri, fiind urmată de La Fântâna.

Anul 2016 a fost sinonim cu anul creşterilor pentru industria băuturilor răcoritoare, având în vedere că marii jucători şi-au majorat businessurile de pe plan local. Coca-Cola HBC România a rămas şi anul trecut liderul pieţei, după ce a ajuns la un nou nivel record al afacerilor, de peste 2,2 miliarde de lei, în creştere cu 5% faţă de anul anterior.

Şi Romaqua Group, cea mai mare com­panie românească din sector, a avut o creştere a businessului, dar de 10% faţă de anul 2015. Avansul raportat de companiile din industria băuturilor nerăcoritoare vine în condiţiile în care piaţa a avut o creştere de peste 5%. Conform estimărilor Coca-Cola HBC, piaţa băuturilor nonalcoolice s-a ridicat anul trecut la peste 3 miliarde de litri, ceea ce înseamnă un consum de 150 de litri per capita.