Anuar ZF Cei mai mari jucători din economie. Topul celor mai mari jucători din industria laptelui. Începe dominaţia Lactalis, care are trei companii în top zece

Autor: Mădălina Dediu Panaete 06.07.2017

Anul 2016 a adus în industria lactatelor cele mai importante tranzacţii din ultimul deceniu, pe o piaţă unde multinaţionalele controlează mai mult de jumătate din piaţă.

Gigantul francez Lactalis, care a cumpărat în 2008 pro­ducătorul lactatelor LaDor­na, a început anul trecut prin achiziţionarea Alba­lact, liderul pieţei locale. Astfel, Lactalis a câştigat primul loc în industria ro­mânească a lactatelor şi a transformat podiumul din această industrie în unul cu acţionariat 100% străin. La finalul anului, a bătut palma şi cu fondul american Sigma Bleyzer pentru a prelua Covalact. Astfel, Lactalis a ajuns de la un jucător din top zece în lactate la cel mai important grup dintr-un sector cu vânzări aproape 1 mi­liard de euro anual.

În urma acestui proces de achiziţii început în 2008 cu brandul creat de Jean Valvis, Lactalis ajunge la o cifră de afaceri cumulată de peste 230 de milioane de euro.

Urmăritorii săi sunt Danone, lider pe piaţa de ia­ur­turi, cu afaceri de 107 mil. euro, grupul Olympus din Grecia şi Fries­landCam­pina, cu afaceri de 74 mil. eu­ro care deţine printre altele şi brandul Napolact.