Chimcomplex Borzeşti a depus o ofertă pentru preluarea Oltchim Râmnicu Vâlcea, vizând crearea unui gigant românesc în industria chimică

Autor: Roxana Rosu 06.07.2017

Compania Chimcomplex Borzeşti, membră a Grupului SCR, a depus astăzi o ofertă angajantă pentru preluarea activelor combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, în vederea creării Companiei Române de Chimie, gândită ca un viitor jucător regional în industria chimică.

“Sunt optimist şi cred în bunele intenţii ale factorilor decizionali, respectiv ale administratorilor judiciari şi ale creditorilor Oltchim faţă de viitorul acestui Combinat – fanion al industriei chimice româneşti şi al tuturor oamenilor din Râmnicu Vâlcea dependenţi în mod direct de buna funcţionare a acestuia. Oferta pe care am depus-o este una corectă, sustenabilă şi bine asumată, iar faptul ca avem resursele umane, know-how- ul şi resursele financiare, ar trebui să fie hotărâtor în luarea unei decizii, astfel încât Oltchim împreună cu Chimcomplex să redevină acel etalon pe care îl merită industria chimică românească pe plan intern şi regional prin intermediul Companiei Române de Chimie”, declară Virgiliu Băncilă, Preşedintele Chimcomplex Borzeşti.

Planul de afaceri al acestei noi entităţi este fundamentat pe relansarea chimiei româneşti, incluzând posibilitatea de creştere a producţiei industriale la peste 1 miliard de euro anual, in 7 ani de la preluare, precum şi crearea de locuri de muncă la peste 9000 pe orizontală şi verticală cât şi la diversificarea operaţiunilor comerciale in intreaga regiune.

În sprijinul Chimcomplex s-a alăturat gigantul american Tricon Energy, cu o cifră de afaceri de 6 miliarde de dolari, ca partener comercial, 5 bănci europene şi 2 fonduri de investiţii. Grupul SCR, care deţine în prezent Chimcomplex, va deveni astfel garantul direct al tranzacţiei.

“În aceste condiţii, este evident că nu vom reduce niciun salariu si ne dorim chiar să creştem veniturile tuturor celor care doresc să se implice activ în restructurarea pozitivă a companiei. Aşa cum s-a întâmplat şi în 2003, la privatizarea Chimcomplex, aşa vom face şi la Oltchim: vom şti să asigurăm lin şi cu succes tranziţia de la sistemul de stat la cel privat.”, a declarat Virgiliu Băncilă.

Compania Română de Chimie va urma modelele recente din alte ţări vecine, cum ar fi Polonia, unde în urmă cu 10 ani s-a relansat producţia de îngrăşăminte prin reunificarea unui număr de 16 combinate chimice de stat şi private într-o nouă companie, Grupa Azoty. Alte exemple de centralizare a operaţiunilor la nivel european sunt companiile BASF Germania, Dow Chemicals, Mol Ungaria si Todisco Grup Italia

Industria chimică românească a înregistrat un puternic declin după anii 1990, când se afla pe locul 10 mondial ca volum al producţiei, generând la nivel naţional un procent de 16,9% din totalul producţiei industriale. Din cele 72 de combinate si fabrici au ramas in functiune in 2016 doar 14, ce asigura o producţie chimică a României de 11 ori mai mică decât cea înregistrată în 1990.

“Probabil ca mai sunt si alti competitori, dar singurul de elita este gigantul germano-polonez PCC, cu care suntem pregatiti sa luptam cu toate armele, pentru a-l invinge. Vanzarea Oltchim este un eveniment major in economia Romaniei si am dori sa avem sprijin de la intreg mediul de afaceri, asa cum am primit de la mediul universitar. Credem ca organizatorul licitatiei va fi corect si ne va declara calificati in confruntarea directa cu PCC, urmand ca cel care va avea oferta cea mai buna sa castige. Presedintele Grupului SCR, Ştefan Vuza a pregatit atent in ultimii doi ani aceasta tranzactie, depunand eforturi considerabile pentru a strange laolalta investitori de calibru, cum sunt cele doua fonduri de investitii ce gestioneaza fiecare cate 11 miliarde de euro, apoi cele cinci banci ce vor intra in sindicat, cat si partenerii de afaceri, incepand de la Tricon SUA si pana la cei romani. Stim ca niciun profet nu este iubit in tara lui, dar speram cu toate acestea ca noi sa fim in final cei selectati pentru a incepe munca de restructurare a Oltchim” a mai spus Virgiliu Băncilă.