Studiu: Majorarea salariului minim are efecte negative pe termen scurt şi favorabile pe termen lung
Programul de Guvernare 2017-2020 prezentat de către noul guvern propune o serie de modificări de ordin fiscal, social şi investiţional. Din perspectiva remunerării muncii şi sarcinii fiscale aferente, există două propuneri cu impact important asupra companiilor. În primul rând, nivelul salariului minim brut în România, în următorii 4 ani, va fi de 2.000 de lei în 2018, apoi de 2.200de lei în 2019 şi 2.400 lei în 2020. Pentru cei cu studii superioare, salariul minim va fi de 2.300 de lei în 2018, apoi de 2.640 de lei în 2019 şi 3.000 de lei în 2020 (în prezent, salariul minim brut este de 1.450 de lei pe lună. În al doilea rând, reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10% şi a contribuţiilor de la 39,25% la 35%, începând cu 1 ianuarie 2018, datorită căreia costurile pe muncă vor scădea de la 175 de euro cât sunt în prezent pentru plată a 100 de euro net, la 161 de euro.
Potrivit studiului, salariul minim pe economie a fost majorat de 12 ori în ultimii opt ani şi a crescut mult mai rapid decât nivelul productivităţii medii, ponderea acestuia în salariul mediu brut înregistrat la nivelul economiei crescând de la 27% în anul 2008, până la 43% în anul 2016, în condiţiile în care aceasta poate ajunge până la 48% în anul curent şi uşor peste 60% până în anul 2020.
„Această dinamică confirmă faptul că majorările consecutive ale salariului minim pe economie s-au realizat într-un ritm foarte accelerat, care nu a fost susţinut de evoluţia corespunzătoare a productivităţii medii înregistrate la nivelul mediului de afaceri. În acest context, competitivitatea firmelor româneşti a avut de suferit”, notează autorul studiului.
În acest context, câteva sectoare au înregistrat o creştere constantă a cheltuielilor cu personalul, raportat la totalul cheltuielilor de exploatare. Astfel, cu excepţia sectorului IT (unde creşterea salariilor se înregistrează pe fondul excesului de cerere), restul sectoarelor înregistrează o pondere semnificativă a angajaţilor plătiţi la nivelul salariului minim.
„Pe termen scurt, efectele sunt vizibile cu preponderenţă la nivel microeconomic, şi sunt mai degrabă negative. Companiile româneşti arată o elasticitate destul de redusă (drept dovadă, perioadele de creştere a consumului au fost însoţite de avansul importurilor şi creşterea mult mai lentă a producţiei interne). Încapacitatea de adaptare pe termen scurt a companiilor prin creşterea valorii adăugate pentru acomodarea cheltuielilor în creştere, poate duce la dificultăţi financiare sau chiar întreruperea activităţii. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este sectorul fabricării produselor textile, care înregistrează în ultimii trei ani cel mai ridicat procent al companiilor insolvente raportat la numărul firmelor active. O situaţie similară este cea întâlnită în cazul asanării şi îndepărtării gunoaielor, sau serviciilor prestate în principal companiilor (cu valoare adăugată mai mică)”, arată autorul.
Un alt efect pe termen scurt este descurajarea antreprenoriatului, mai ales atunci când există impredictibilitate cu privire la evoluţia viitoare a cadrului fiscal şi altor cheltuieli. „Analizând acest fenomen de la momentul impactului crizei financiare până în prezent, observăm o relativă plafonare a numărului de companii nou înfiinţate în perioada 2011-2015 şi o revenire lentă ulterior. În orice caz, numărul de companii care şi-au întrerupt activitatea este de 2,3 ori mai mare decât cel al SRL-urilor nou înfiinţate”.
Accentuarea fenomenului polarizării şi creşterea diferenţelor dintre companiile mici şi cele medii-mari este un alt efect al majorării repetate a salariului minim. Astfel, potrivit studiului citat, la nivelul întregului mediu de afaceri ponderea cheltuielilor cu personalul în total cheltuieli de exploatare a crescut de la 9% în anul 2008, la 10% în anul 2015, urmând să ajungă aproape de 18% până în anul 2020. În acelaşi timp, microîntreprinderile (companiile cu venituri sub 500.000 de euro) au înregistrat aproape o dublare a acestei ponderi, de la 11% în anul 2008 la aproape 20% în anul 2015, urmând să ajungă la aproape 35% în anul 2020.
În fine, majorarea salariului minim induce o creştere a şomajului în rândul tinerilor, în condiţiile în care aceştia reprezintă segmentul cu experienţă cea mai redusă din forţa de muncă. Conform cifrelor Eurostat, deşi rata generală a şomajului din România este una dintre cele mai scăzute din UE (şi aproape de şomajul natural în marile oraşe), situaţia arată mult mai prost dacă ne concentrăm doar asupra categoriei de vârstă 20-25 de ani, unde România înregistrează al treilea cel mai ridicat nivel, respectiv 24,2%. „Deşi somajul ridicat în rândul tinerilor poate fi determinat şi de inelasticitatea ofertei de muncă (aşteptările destul de ridicate ale tinerilor educaţi), creşterea salariului minim pe economie ridica o barieră dificilă pentru tinerii din micile oraşe, care generează oricum acest fenomen”, mai arată economistul.
Potrivit studiului, pe termen mediu-lung (3-5 ani) efectele sunt vizibile cu preponderenţă la nivel macroeconomic, şi pot fi pozitive mediului de afaceri doar într-un anumit context proprice, respectiv o spirală cu efecte multiple care poate funcţiona favorabil doar în următoarea succesiune:
- Creşterea venitului disponibil, pe fondul avansului salariului, să fie orientată către consum. În caz contrar, dacă veniturile suplimentare sunt orientate către economisire, aceasta ar trebui să ducă ulterior la reducerea costului de finanţare şi susţinerea investiţiilor, pentru continuarea spiralei. Altfel, spirala se opreşte în acest punct şi creşterea salariului minim pe economie nu are decât un rol de redistribuire (de la capital către muncă);
- Consumul să antreneze producţia internă, care să fie elastică prin spirit antreprenorial, inovare şi investiţii. Altfel, dacă consumul este orientat către importuri, creşterea salariului minim pe economie creează noi locuri de muncă în străinătate (pe fondul creşterii importurilor), deficit comercial, presiuni pe deprecierea monedei locale şi inflaţie;
- Creşterea producţiei interne să fie sustenabilă din perspectiva managementului financiar. Această implică o structură corespunzătoare a capitalurilor, investiţii productive şi creşterea marginilor de profitabilitate ale companiilor. Pentru a asigura o sustenabilitate pe termen lung, majoritatea profiturilor astfel obţinute ar trebui reinvestite în companie pentru creşterea competitivităţii firmelor româneşti în contextul concurenţei acerbe (creşterea consumului va atrage interesul jucătorilor internaţionali care încă nu sunt prezenţi în piaţă locală). În contextul în care noile propuneri fiscale indică eliminarea impozitului pe dividende începând cu anul 2018, scenariul reinvestirii profiturilor este foarte puţin probabil.
„Salariul minim pe economie a fost majorat de 12 ori în ultimii 8 ani, noul plan de guvernare indicând alte 3 majorări până în anul 2020, când acesta ar urmă să ajungă la 2.400 de lei, faţă de nivelul actual de 1.450 de lei. Astfel, ponderea salariului minim în nivelul mediu a crescut de la 27%, în anul 2008, şi poate depăşi nivelul de 60% până în 2020. Această dinamică confirmă faptul că majorările consecutive ale salariului minim pe economie s-au realizat într-un ritm foarte accelerat, care nu a fost susţinut de evoluţia corespunzătoare a productivităţii înregistrate la nivelul mediului de afaceri. În acest context, mă aştept la persistenţa efectelor negative pe termen scurt, cauzate de majorarea nesustenabilă a salariului minim: descurajarea antreprenoriatului, accentuarea diferenţelor dintre firmele mari şi cele mici, creşterea şomajului în rândul tinerilor. Din păcate, realitatea ultimilor zece ani ne indică lipsa fundamentelor structurale care să susţină propagarea unor posibile efecte pozitive pe termen mediu-lung - creşterea consumului care să antreneze avansul sustenabil al producţiei interne, fundamentată pe un management financiar solid”, conchide Iancu Guda.