Pipera „strigă“ după dezvoltare rezidenţială. Shikun & Binui: Este loc de dezvoltare în Pipera, infrastructura o permite

Autor: Alina-Elena Vasiliu 07.07.2017

Compania israeliană de investiţii Shikun & Binui, care a dezvoltat ansamblul rezidenţial City Point din zona Aviaţiei, va demara luna aceasta a doua fază din proiectul de locuinţe New Point, amplasat în zona Pipera, în apropiere de Şcoala Americană. Din prima fază, dezvolta­torul a vândut mai mult de jumătate din apartamente.

Managerul companiei spune că a ales zona Pipera deoarece contextul de acolo – cu mulţi corporatişti care lucrează în clădirile de birouri – este favorabil dezvoltărilor rezidenţiale.

„Odată cu dezvoltarea comercială (office şi retail), s-a format o cerere clară şi pentru spaţii de locuit în zona Pipera. Credem cu tărie că este loc de dezvoltare acolo, infrastructura o permite, s-au finalizat de curând investiţii în zonă şi accesul către polul Barbu Văcărescu – Floreasca s-a îmbunătăţit semnificativ“, spune Favi Stelian, CEO al Shikun & Binui RED România. El adaugă şi că Shikun & Binui analizează în prezent oportunitatea achiziţiei de noi terenuri pentru dezvoltări ulterioare.