Un furnizor de componente auto blochează o fabrică PSA chiar când Bruxelles aprobă preluarea Opel de către compania franceză

Autor: Catalina Apostoiu 07.07.2017
Producătorul auto francez PSA se confruntă cu o situaţie de criză exact în momentul în care Comisia Europeană a dat undă verde preluării de către acesta a diviziei germane Opel a producătorului american General Motors.

Comisia a anunţat că tranzacţia nu ridică nicio problemă de competiţie, potrivit Reuters.

PSA, producătorul mărcilor Peu­geot şi Citroën, s-a angajat să readucă Opel şi marca britanică Vauxhall a acesteia pe profit.

Fabrica PSA din Sept-Fons, Allier, este blocată aproximativ 150 de sala­riaţi ai GM&S, un furnizor de com­ponente auto pentru PSA, o „agre­siune“ care ar putea duce la revizuirea de către PSA a susţinerii acordate furnizorului aflat în lichidare judiciară, a afirmat un oficial al constructorului francez, citat de Le Figaro. Salariaţii se tem pentru locurile lor de muncă, deşi ministrul francez al economiei Bruno Le Maire a dat asigurări că-i va ajuta pe cei care vor fi disponibilizaţi.

Aproximativ 560 de persoane lucrează de obicei în această facilitate, care, potrivit oficialului PSA, are un „rol esenţial în cadrul dispozitivului in­dustrial al PSA. Astfel, blocajul ar putea avea rapid repercusiuni asupra producţiei PSA“. Ministrul a făcut apel la salariaţii GM&S să renunţe imediat la blocaj. „Nu va exista nicio soluţie în ameninţări sau în blocarea facilităţilor de producţie ale Peugeot“, a asigurat acesta. Salariaţii GM&S împiedică ie­şirea şi intrarea camioanelor din fabrica PSA. Constructorul a decis să evacueze producţia cu ajutorul elicopterelor.

PSA este principalul susţinător al planului de salvare a GM&S, prin pre­luarea de către compania GMD. Pro­ducătorul s-a angajat să asigure co­menzi anuale cuprinse între 10 şi 12 mil. euro timp de trei ani pentru GM&S, investind în plus 4 milioane de euro pentru fabricarea de componente auto. În eventualitatea anulării acestor investiţii, compania GMD şi-ar putea retrage oferta de preluare a GM&S. Oferta acesteia de preluare parţială, 120 din 277 de angajaţi, este singura care a fost depusă. Tribunalul comer­cial din Poitiers urmează a se pronunţa pe 19 iulie cu privire la această ofertă. Aceasta este singura cale de evitare a unei lichidări immediate a GM&S.

În opinia lui Nicholas Barre, director editorial al Les Echos, pentru unii angajaţi ai GM&S PSA este ţinta perfectă şi de aceea aceştia au decis blocarea unei facilităţi pentru a face presiuni.

Potrivit acestuia, PSA are rezultate mult mai bune astăzi, însă acest lucru se datorează măsurilor de restructurare, eforturilor de reorganizare a lucrului, de adaptare la comenzi.

Un astfel de discurs este greu de acceptat de către cei în pericol să-şi piardă locul de muncă, însă, în lipsa acestor eforturi de restructurare chiar şi un grup de talia PSA ar fi putut falimenta. Dacă, în lipsa restructurării, totul ar fi fost blocat ar fi fost pierdute mult mai multe locuri de muncă, comentează Nicholas Barre pentru Europe1.