​Un fond sud-african a achiziţionat pentru 16 mil. euro cash distribuitorul de suplimente alimentare Sun Wave Pharma, fondat în România de un indian

Autor: Georgiana Mihalache 07.07.2017

Sud-africanii de la Ascendis Health, care produc medicamente eliberate fără reţetă (OTC), au finalizat achiziţia indienilor de la Sun Wave Pharma, distribuitor pe piaţa de suplimente alimentare locală, într-o tranzacţie de 16 milioane de euro cash, iar restul în funcţie de rezultate, potrivit site-ului seenews.com.

Recent, reprezentanţii Ascendis au spus că vizează România pentru achiziţii pentru că este una dintre destinaţiile de top pentru investiţii din regiune.

Preluarea Sun Wave Pharma a fost condiţionată de cumpărarea companiei NHP Pharma din Cipru, pentru o sumă cuprinsă între 26 şi 49 de milioane de euro, în funcţie de rezultatele financieare ale companiei din următorii trei ani, potrivit site-ului Ascendis.

Sun Wave Parma activează pe piaţa locală din 2008 şi a fost fondată de Yogish Agarwal, fostul country manager al indienilor de la Ranbaxy. Compania a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 116 milioane de lei, în creştere cu 36% faţă de 2015. Profitul companiei a ajuns la 6,4 milioane de lei anul trecut, iar compania are 343 de angajaţi, potrivit datelor de la ministerul de Finanţe.

Medicamentele eliberate fără reţetă (OTC) au înregistrat o creştere constantă a vânzărilor în ultimii ani, ajungând să ocupe anul trecut peste 20% din piaţa totală de profil, în creştere cu patru procente faţă de 2008, arată calculele ZF pe baza datelor companiei de cercetare de piaţă Cegedim.