Ryanair abandonează planurile pentru zboruri către Ucraina

Autor: Robert Manea 11.07.2017

Ryanair a purtat negocieri cu aeroportul Borîspil din Ucraina, anunţând în martie că a planificat noi rute către Kiev şi către oraşul ucrainean Lviv.

"Din păcate aeroportul din Kiev a ales...să protejeze companiile aeriene mai scumpe şi să-i priveze pe clienţii/călătorii ucraineni de cele mai scăzute tarife din Europa", a declarat directorul comercial al Ryanair, David O'Brien.

Anularea zborurilor va conduce la tăierea a peste 400 de locuri de muncă şi, potrivit directorului comercial al Ryanair, compania se va concentra pe dezvoltarea operaţiunilor sale în alte ţări, printre care Germania, Israel şi Polonia.