Rex Tillerson afirmă că poziţia Qatarului în disputa cu statele arabe este una "rezonabilă"

Autor: Mircea Olteanu 11.07.2017

"Nutresc speranţe că vom realiza unele progrese pentru a soluţiona" această criză, a afirmat oficialul american în cadrul unei conferinţe de presă cu ministrul de Externe al Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman al-Thani.

"Cred că Qatarul a fost destul de clar în ceea ce priveşte poziţiile sale şi sunt de părere că acestea au fost foarte rezonabile", a completat Tillerson.

Cu ocazia vizitei lui Tillerson, SUA şi Qatar au semnat un memorandum de înţelegere privind eforturile viitoare ale autorităţilor de la Doha în legătură cu combaterea terorismului.

Statele Unite se tem că această criză ar putea afecta operaţiunile militare şi antiteroriste americane şi ar putea conduce la o creştere a influenţei Iranului în regiune.

Preşedintele american Donald Trump şi-a manifestat susţinerea pentru Arabia Saudită în cursul crizei.

Criza din Golf a luat amploare la începutul lunii iunie, când Arabia Saudită, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Yemen şi Libia au decis să înceteze legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzând acest stat de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi al-Qaida.