Preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac: Peste 100 de oameni care călătoreau cu trenul au rămas în câmp; PSD scoate România de pe şine

Autor: Cătălina Mănoiu 18.07.2017

„În PSD s-a rupt bulonul. Guvernul PSD este atât de desprins de realitate încât poate fi comparat cu o locomotivă care şi-a pierdut vagoanele pe câmp. Azi dimineaţă, în jurul orei 8.00, peste 100 de oameni care călătoreau de la Timişoara spre Bucureşti cu trenul Interregio de noapte, s-au trezit izolaţi în câmp. Înainte de Dragomireşti, în judeţul Olt, trenul a rămas fără locomotivă”, a declarat preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac.

Eugen Tomac a relatat că locomotiva s-a desprins de garnitură şi „a gonit mai departe”.

„Aceasta s-a desprins de garnitură şi a gonit mai departe. A durat o oră ca locomotiva să se întoarcă, iar călătorilor li s-a spus că s-a rupt bulonul (un şurub de mari dimensiuni care leagă locomotiva de vagoane sau vagoanele între ele)”, a spus Tomac.

Deputatul PMP a susţinut că „un asemenea incident este de neînchipuit în secolul în care trăim” şi că Guvernarea PSD este pe cale să scoată România de pe şine.

„Asta spunem şi noi, în PSD s-a rupt bulonul. Un asemenea incident este de neînchipuit în secolul în care trăim, iar măsurile adoptate de guvernarea PSD sunt pe cale să scoată România de pe şine”, a conchis Eugen Tomac.