LISTA pe care UE şi Marea Britanie nu se înţeleg în negocierile pentru Brexit. Peste 200.000 de români vizaţi direct de prevederile în divergenţă

Autor: Gândul 23.07.2017

Echipele de negociatori ai Uniunii Europene şi Marii Britanii nu au ajuns la o poziţie comună decât în cazul a 22 dintre cele 44 de probleme aflate în dezbatere în dosarul Brexit, potrivit unui document de lucru, citat de The Guardian. Multe dintre punctele nevralgice se referă la drepturile cetăţenilor din statele membre, care se află în Regatul Unit. În Marea Britanie, cu peste 230.000 de persoane, românii sunt a treia comunitate, ca naţionalitate, după polonezi (916.000) şi irlandezi (322.000).

14 dintre aceste teme de discuţie se lovesc de o neînţelegere totală între cele două tabere, părerile lor fiind total opuse în ceea ce priveşte respectivele probleme. Opt dintre teme necesită clarificări suplimentare şi arată că s-ar putea bucura de un consens.