Previziunile analiştilor de la CFA pentru România: Dobânzile vor creşte, iar leul se va deprecia. Cum va arăta cursul leu/euro în următoarele 12 luni

Autor: Roxana Rosu 25.07.2017

Încrederea în economiei a analiştilor a scăzut în luna iunie, atât cu privire la condiţiile curente, cât şi la prognoza pentru următoarele 12 luni, potrivit sondajului realizat de CFA.

Astfel, indicatorul de incredere macroeconomica a scăzut faţă de luna anterioară, la valoarea de 60 de puncte, cu 6,6 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior. Scăderea s-a datorat ambelor componente ale sale. Indicatorul condiţiilor curente a fost de 76,2 puncte, valoare în scadere cu 7,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 6,1 puncte până la valoarea de 51,8 puncte.

In ceea ce priveste cursul de schimb euro/leu, peste 70% dintre participanţii la sondaj anticipează o depreciere a leului în urmatoarele 12 luni. Valorile mediane ale anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4.6000 (valoare in crestere cu 350 pips fata de cea inregistrata in exercitiul anterior), in timp ce pentru orizontul de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4.6000 (valoare similara cu cea inregistrata in exercitiul anterior).

Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2018/iulie 2017) a inregistrat o valoare mediana de 2% (similara cu cea inregistrata in exercitiul anterior).

În acelaşi timp, analiştii se aşteaptă la majorarea ratelor de dobândă la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni) cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 90%, respectiv 95% dintre participantii la sondaj anticipând această evoluţie.

Indicatorul CFA Romania de Incredere Macroeconomica, a fost lansat de catre CFA Romania in luna mai 2011 şi cuantifică anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat in ultima saptamana a fiecarei luni iar participantii sunt membri ai CFA Romania si candidatii pentru nivelurile II si III ale examenelor CFA. Indicatorul de incredere macroeconomica ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca).