Circa 3.000 de extracomunitari, redistribuiţi în iunie în state ale Uniunii Europene

Autor: Mihai Draghici 26.07.2017

Au fost relocaţi peste 2.000 de imigranţi ajunşi din Grecia şi aproape 1.000 aflaţi în centre de cazare din Italia.

Până miercuri, numărul imigranţilor extracomunitari redistribuiţi în cadrul sistemului stabilit de Uniunea Europeană era la nivelul de 24.676, cu mult sub obiectivul de 160.000.

Un obiectiv temporar este de 33.000 de imigranţi transferaţi în alte state UE. "Acest obiectiv poate fi atins până în septembrie", a comunicat miercuri Comisia Europeană.

Separat, redistribuirea imigranţilor ajunşi în centre din Turcia, în cadrul acordului cu UE, a atins nivelul de 17.179 de extracomunitari.