Cea mai mare benzinărie din România, comparabilă ca suprafaţă cu un hipermarket, a fost deschisă de un antreprenor din Câmpina

Autor: Alina-Elena Vasiliu 30.07.2017

Mihai Anastasescu, antrepre­norul român care a inaugurat la începutul săptămânii cea mai mare benzinărie de pe plan local, mai deţine businessuri în domenii precum farma sau construcţii. El este acţionar în total în peste 20 de companii, una dintre ele fiind şi distribuitorul de medicamente Medimfarm, care deţine peste 50 de farmacii pe plan local.

Anul trecut, Medimfarm a avut afaceri de aproape 90 de milioane de lei (circa 20 de milioane de euro), în scădere cu aproape 20% faţă de 2015.

Cea mai recentă investiţie a lui Mihai Anastasescu este o benzinărie de peste 6.000 de metri pătraţi, si­tuată pe DN1, în apropiere de Plo­ieşti. Prin supra­faţă, aceasta este cea mai mare exis­tentă pe plan local.

Spre com­pa­ra­ţie, un hiper­mar­ket măsoară în me­die între 6.000 şi 8.000 de metri pătraţi.

Investiţia a fost făcută prin firma Neptun, controlată de Metaleuroest, unde acţionar este Mihai Anastasescu, din Câmpina.

„Avem în prezent trei benzinării ETU Oil & Gas, una în Câmpina şi două pe DN1 (Cornu km 86 şi Păuleşti km 68), dar aceasta din urmă este cea mai mare. Dorim să ne mai extindem şi în următorii doi-trei ani. Anul trecut, cu cele două benzinării am realizat un profit de 450.000 de euro şi o cifră de afaceri de 8,5 milioane de euro“, spun reprezentanţii Neptun.

Compania are o divizie de furni­zare energie electrică, o divizie de distribuţie carburant pentru rezer­voa­re supraterane şi o alta care reprezintă activitatea de bază, adică producţia de transmisii mecanice.

Pe lângă afacerile în domeniul petrolului, Anastasescu mai deţine compania Global Invest, care, la rân­dul ei, deţine Medimfarm, distribuitor de medicamente cu o reţea de peste 50 de farmacii cu acelaşi nume în mai multe judeţe.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul com­paniei, Medimfarm a fost fondată în 1991 şi se ocupă de comercializarea şi distribuţia la nivel naţional prin reţele specifice. Compania are un depozit central de peste 4.000 de metri pătraţi în Ploieşti, 18 spaţii comerciale şi un parc propriu de maşini pentru distribuţie. În 2015, potrivit unor informaţii publicate în Monitorul Oficial, compania Medimfarm şi-a mutat activitatea de retail pe o nouă com­panie – Me­dim­farm Topfarm.

Potrivit presei locale din Pra­ho­va, Mihai Anasta­ses­cu are o avere de circa 60 de mi­lioane de euro, din afaceri în con­struc­ţii, comerţ şi energie.

Prin Metal­eu­ro­est, firma care a stat la baza in­ves­tiţiei în benzinăria de lângă Ploieşti, Mihai Anastasescu controlează, ală­turi de un alt om de afaceri prahovean, Mihai Tufan, producătorul de mate­riale de construcţii Soceram Câmpina, care a avut anul trecut afaceri de

146,8 mi­lioane de lei (32,6 milioane de euro), în creştere cu aproape 20% faţă de anul anterior. Cei doi controlează şi producătorul de electrozi siderurgici Elsid SA.

Potrivit celor mai recente date ale ZF, Mihai Anastasescu este acţionar în 21 de companii. De numele lui se mai leagă firme din industrie precum Elsid Titu şi MHC Water Power SA, Cemart Invest sau Electrocarbon Slatina.

alina.vasiliu@zf.ro