Catena: Vrem să ne extindem în continuare, organic, dar şi prin achiziţia altor farmacii

Autor: Georgiana Mihalache 31.07.2017
Lanţul de farmacii Catena, un business de 2,5 miliarde de lei deţinut de Anca Vlad, mizează în continuare pe creşterea cifrei de afaceri, dar şi a numărului de farmacii, iar planurile pentru finalul lui 2017 vizează atingerea numărului de 650 de unităţi, un avans de 5% faţă de anul precedent. Anul trecut cifra de afaceri a farmaciilor Catena s-a majorat cu aproape 40%. „Cifrele realizate ne permit în continuare dezvoltarea lanţului de farmacii, atât organică, cât şi prin noi achiziţii. Cifra de afaceri realizată în prima jumătate a anului 2017 este cu 4,2% mai mare comparativ cu perioada similară din 2016“, a spus pentru ZF Alina Marinescu, directorul general al Catena. Ea a menţionat că urmăreşte expansiunea la nivel naţional a lanţului, prin creşterea numărului de farmacii şi a reprezentării geografice, în contextul în care Catena avea la finalul lui 2016 cel mai mare număr de unităţi din retailul farma - 623, din datele companiei. Dincolo de consolidarea pe o piaţă controlată deja de jucătorii mari, Catena pregăteşte farmaciştii angajaţi pentru a fi mai eficienţi. Businessul de retail farmaceutic Catena funcţionează legat de distribuitorul Fildas, un model adoptat de mai mulţi jucători în piaţă precum farmaciile Sensiblu, Farmexim şi farmaciile Help Net.