Acestui italian trebuie să-i mulţumim pentru reducerea dobânzilor: Cum a beneficiat România, şi noi românii în mod direct, de cea mai dramatică şi mai scumpă frază din lume – ”Whatever it takes”, care a costat până acum 1,2 trilioane de euro, dar care a salvat euro de la dezintegrare şi Europa de o stagnare economică
El a promis în faţa întregii lumi, în faţa pieţelor financiare, că va face tot ce este nevoie - whatever it takes - pentru a menţine euro, o monedă pe care multă lume o vedea prăbuşită şi dispărută, pentru a salva statele slabe ale Europei şi a menţine zona euro şi Uniunea Europeană, pentru a rezolva crizele de lichiditate din Grecia, Cipru, Portugalia, Italia, Spania, care ameninţau să distrugă euro şi zona euro, pentru a nu lăsa economia Europei să se afunde într-o stagnare milenară, pentru a readuce economia pe creştere şi pentru a readuce încrederea lumii în Europa.
Din acel moment, Europa a luat un alt curs, reuşind după cinci ani să revină pe creştere, zona euro şi Uniunea Europeană să se întărească, încrederea europenilor în economia Europei să ajungă la cel mai mare nivel văzut vreodată.
Cu toată opoziţia Germaniei, cea mai puternică ţară din UE, Draghi, un bancher crescut la americanii de la Goldman Sachs, cea mai influentă bancă de investiţii din lume, a avut curajul să pună pe masă, până acum, 1,2 trilioane de euro, adică 1.200 de miliarde de euro, pentru „whatever it takes“.
Ironic, nemţii sunt principalii beneficiari ai programului BCE de relaxare monetară, adică de printare de bani, Germania înregistrând cea mai solidă poziţie economică din toată istoria ei, cu cel mai redus şomaj şi cele mai mari exporturi din lume.
Injecţiile de lichiditate au dus la scăderea dobânzilor în toată Europa, Euribor-ul ajungând chiar negativ, sub zero.
Dobânzile la care se împrumutau în vara lui 2012 Italia şi Spania, ţări deasupra cărora planau vulturii, fiind pe lista de atac după Grecia, de 5-6% pe an la euro, au coborât la 0-1%, dar mai mult decât atât, lichiditatea în exces a permis refinanţarea fără probleme a datoriilor.
Din 26 iulie 2012, aproape nicio ţară, bancă sau companie mare din UE nu a mai avut probleme pe piaţă în a se împrumuta. Băncile greceşti au fost salvate, ceea ce le-a permis începerea proceselor de restructurare.
România a beneficiat şi ea direct de decizia istorică a lui Draghi, reuşind să aibă cea mai bună perioadă economică din ultimii 30 de ani, poate chiar din ultimii 80 de ani.
Vorba guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, nu am văzut România într-o perioadă economică atât de bună niciodată.
Ce am câştigat, noi, România şi noi, românii, după decizia lui Draghi:
- dobânzile la lei, indicele Robor, au scăzut de la 5-6% la 0,5-1% pe an, ceea ce a dus şi la scăderea ratelor la bancă (uitaţi-vă pe desfăşurătorul de credit);
- dobânzile la euro, indicele Euribor, au scăzut de la 0,75-1% pe an la sub 0% (suntem beneficiari direcţi);
- inflaţia în România a scăzut de la 3% la deflaţie, adică în jur de 0% sau sub 0%;
- stabilitatea cursului valutar leu-euro în toată această perioadă de la 4,46 la 4,57 lei/euro, adică numai o creştere de 2,4%;
- dobânzile la titluri de stat au scăzut de la 5,5-6,5% la 0,75-1,5%, ceea ce a eliberat sume la bugetul de stat;
- majorarea salariilor şi pensiilor prin aceste eliberări de bani din dobânzile la titluri de stat, dar şi din excesul de lichiditate de pe piaţă care a pus presiune constantă pe scăderea dobînzilor;
- scăderea TVA, întâi la alimente de la 24% la 9%, şi a TVA la bunuri şi servicii de la 24% la 20% şi acum 19%;
- creşterea angajărilor datorită comenzilor venite în special de la companiile care exportă, pentru că Europa, şi în special Germania, şi-au revenit - 500.000 de locuri de muncă în plus din 2012 încoace în România;
- creşterea economică de peste 4-5% pe an fără dezechilibrele majore din 2008, cel puţin la nivelul deficitului de cont curent şi chiar a deficitului bugetar până anul acesta;
- Produsul Intern Brut a crescut la 170-180 mld. euro, reuşind să recupereze mai rapid căderea din criză;
- exporturile de bunuri sunt la maxim istoric, vor fi atunci 60 mld. euro în acest an, anul trecut au fost de 55 mld. euro (suntem beneficiarii creşterii economice din Germania, principala piaţă de export a României);
- exporturile de servicii - IT, transport - probabil vor atinge 18-20 mld. euro în acest an; în 2016 au fost de 17,6 mld. euro;
Pe 26 iulie 2012, la Londra, Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, a ţinut unul dintre cele mai importante discursuri din istoria Europei.
- creşterea salariilor: îmbunătăţirea situaţiei economice, scăderea dobânzilor şi surplusul de lichiditate au permis dublarea salariului minim (ce-i drept, a fost o măsură a guvernului Ponta) din 2012 până acum; creşterea salariilor şi în alte sectoare care au beneficiat de comenzile externe;
- creşterea consumului ca urmarea a creşterii salariilor, scăderii TVA şi reducerii dobânzilor la credite, ceea ce a permis în final creşterea economiei mai repede;
- rezerva valutară a BNR a crescut cu 3 mld. euro, până la 35 mld. euro, deşi între timp BNR şi-a plătit împrumutul către FMI luat în 2009, peste 10 mld. euro şi a redus rezervele minime obligatorii în valută, adică a dat băncilor înapoi câteva miliarde de euro;
- creşterea creditării în lei: scăderea dramatică a dobânzilor la lei - cine ar fi crezut vreodată că Robor-ul va ajunge la 0,6-0,8% pe an - a permis creşterea creditării în lei şi reducerea presiunii pe unul dintre cele mai critice puncte ale României, respectiv ponderea marea a creditării în valută, ceea ce a adus împrumuturi de urgenţă de la FMI şi salvarea băncilor. În 2009, euro avea o pondere de aproape 70% în împrumuturile acordate în România, iar orice creştere a cursului valutar însemna o catastrofă. În acest moment valuta are o pondere de 40%, iar leul de 60%, cu tendinţă de creştere;
- creşterea/revenirea pieţei imobiliare şi trecerea programului Prima casă din euro în lei;
- curăţarea sistemului bancar de credite neperformante fără ca băncile să fie cu spatele la zid - în 2013-2014 NPL-urile au ajuns la o treime din bilanţul băncilor, ceea ce reprezenta un pericol atât pentru băncile locale cât şi pentru grupurile care le deţin (numai Erste ştie cât a plătit la BCR), România ajungând pe lista neagră a Europei, pe locul 3 după Grecia şi Slovenia;
- Indicete bursier BET al Bursei de la Bucureşti a crescut cu 79% în ultimii cinci ani.
Din păcate, sunt câteva lucruri care nu s-au făcut în România în toată această perioadă de dobânzi minime în Europa, de exces de lichiditate, de creştere economică peste tot în lume şi pentru care vom plăti scump în următorii ani:
- dezastrul de la fonduri europene - în loc să luăm miliarde de euro pe an, noi luăm doar câteva milioane;
- prăbuşirea investiţiilor statului, care au ajuns la un minim de mai bine de 10 ani;
- căderea firmelor româneşti, fie prin insolvenţă, fie prin scăderea investiţiilor statului care a dus la lipsa comenzilor (multinaţionalele au ajuns să controleze peste 50% din cifra de afaceri din toată economia românească, cu un număr mai mic de firme şi un număr mai mic de angajaţi);
- căderea firmelor româneşti îi determină pe mulţi români să nu mai încerce să fie antreprenori, ceea ce înseamnă că în viitor economia va aparţine fie multinaţionalelor, fie companiilor de stat;
- birocratizarea administraţiei centrale şi locale care a dus practic la blocarea multor proiecte de investiţii, în special în construcţii (nu se poate să obţii o autorizaţie pentru construcţia unui bloc de 4 etaje în peste doi ani, şi asta dacă te comporţi frumos);
- lipsa infrastructurii rutiere, feroviare - am pierdut cinci ani în care practic nu s-a făcut nimic - Bucureştiul, care creşte peste 10% pe an, nu are în totalitate gata şoseaua de centură, iar intrările în Capitală, în orele de vârf, sunt gâtuite;
- plecarea a încă un milion de români din România în ultimii cinci ani, cea mai bună forţă economică, pentru care acum toate companiile plâng;
- dezastrul din sănătate şi educaţie pe care îl plătim cu toţii în fiecare zi.
Decizia lui Mario Draghi de la Londra de a lua orice măsură, indiferent cât ar costa ea, numai pentru a nu lăsa euro, Europa, ţările mai slabe din UE să se prăbuşească, a schimbat mult în Europa şi în România.
Din păcate, noi nu am fost în stare să schimbăm multe în România deşi am beneficiat de cei mai mulţi bani din istorie, la cel mai scăzut cost.