Studiu Smartree Workforce Index. Salariile medii în sectorul privat au crescut în medie cu 7% în S1/2017

Autor: Roxana Rosu 07.08.2017

Salariile medii din sectorul privat au crescut cu 7% în perioada ianuarie-iunie 2017, faţă de 2016, din cauza majorării salariului minim brut pe economie, dar şi a posibilelor negocieri salariale iniţiate anul trecut, arată Smartree Workforce Index, realizat de Smartree, companie de HR.

Distribuţia creşterii a fost inegală – peste 10% în T1 (ianuarie-martie 2017) şi doar 2% în T2 (aprilie-iunie 2017). Principalele industrii unde au crescut salariile sunt producţia componentelor auto, domeniul farma şi cel de dezvoltare software.

De asemenea, şi numărul angajărilor s-a majorat, în medie, cu 13% în această perioadă, în principal datorită contextului macroeconomic favorabil, respectiv creşterii economice înregistrate în primul trimestru al anului.