Valoarea tranzacţiilor imobiliare din Cluj-Napoca s-a dublat în ultimii patru ani şi a ajuns la 457 mil. euro anul trecut

Autor: Alina-Elena Vasiliu 08.08.2017

În zece cartiere din cele 20 ale municipiului Cluj-Napoca preţul pe metru pătrat a trecut de 1.000 de euro.



Oraşul Cluj-Napoca a fost anul trecut vedeta unor tranzacţii imobiliare care au cumulat o valoare de 457 de milioane de euro, în creştere cu aproape o treime faţă de anul anterior.

Astfel, în ultimii patru ani, tranzacţiile imobiliare din Cluj-Napoca au ajuns la un prag mai mult decât dublu, ţinând cont că în 2013 valoarea acestora era de 200 de milioane de euro, potrivit Ghidului tran­zac­ţiilor imobiliare realizat de compania de consultanţă şi evaluare Veridio, în par­te­neriat cu Primăria Cluj-Napoca.

Ghidul a fost realizat pe baza contractelor de vânzare-cumpărare înregistrate la Primăria Cluj-Napoca în anul 2016.

„Perioada de expansiune imobiliară a condus la densificarea cartierelor consacrate, respectiv Gheorgheni, Mărăşti, Andrei Mure­şanu, Zorilor, Gruia, Grigorescu, Manăştur, Plopilor, precum şi la căutarea unor zone mai puţin dense, propice pentru dezvoltare, precum Câmpului (Mănăştur), Bună Ziua, Europa, Plopilor Noi. Aceeaşi tendinţă se manifestă şi în zonele Făget, Becaş, Borhanci şi Sopor”, se arată în prezentarea Veridio.