Start-up-ul Blugento estimează venituri de 300.000 euro

Autor: Ioana Nita 08.08.2017

Start-up-ul Blugento, înfiinţat anul trecut de trei antreprenori din Cluj-Napoca cu scopul de a oferi soluţii IT pentru industria de comerţ electronic, anticipează venituri totale de 300.000 euro pentru finalul acestui an, iar pentru 2018 ţinta este de a atinge pragul de un milion de euro cifră de afaceri. În prima jumătate a acestui an, compania a în­re­gistrat deja venituri de 100.000 eu­ro. Dublarea veniturilor în al doilea semestru este posibilă în condiţiile în care cele mai multe proiecte de tehnologie se realizează în ultima parte a anului.

„Veniturile aferente primului semestru depăşesc 100.000 de euro, iar estimarea pentru final de an este de peste 300.000 de euro. Până acum circa 15% dintre clienţi sunt din segmentul B2B (business to business)“, a declarat Sandu Băbăşan, CEO-ul şi unul dintre fondatorii Blugento.

Start-up-ul oferă o soluţie pentru magazinele online care este dezvoltată pe platforma gigantului american Magento - cea mai populară soluţie software de comerţ electronic -  şi este accesibilă în format SaaS (Software as a Service).