Un tânăr de 33 de ani din Beiuş vinde fructe de pădure şi ciuperci în Carrefour, Profi şi Lidl: „Sper să ajung la vânzări totale de 3 milioane de euro în acest an.“

Autor: Roana Rotaru 17.08.2017

Compania DivinGarden din Beiuş, judeţul Bihor, un start-up înfiinţat acum doi ani de Dumitru Gal (33 ani), a vândut anul trecut fructe de pădure şi ciuperici sălbatice în valoare de 180.000 de euro, însă pătrunderea în marile lanţuri de magazine îl determină pe tânărul antreprenor să spere la vânzări de 3 mil. euro în acest an. „Anul trecut am vândut puţin. Abia la sfârşitul anului trecut am încheiat contractul cu Carrefour. Acum vând săptămânal 4-5 tone de fructe de pădure şi 20-30 de tone de ciuperci. Anul acesta sper să ajung la vânzări totale de 3 mil. euro“, a spus pentru ZF Dumitru Gal. DivinGarden colectează fructe de pădure şi ciuperci de la mai multe companii din judeţele Suceava, Gorj, Dolj Vâlcea, Argeş şi Harghita pe care le revinde retailerilor Carrefour, Profi şi Lidl şi la export în Italia. Tânărul antreprenor din Beiuş a fost iniţial cioban, având grijă de 50 de oi ale lui şi 300 de oi ale sătenilor. Apoi a început să culegă ciuperci şi să lucreze pentru o companie deţinută de un italian şi un brazilian care vindeau ciuperci şi fructe de pădure româneşti la export.