Deputaţii cumpără pachete software de peste 360.000 de lei

Autor: Liviu Dadacus 19.08.2017

Contractul de achiziţii publice are ca obiect furnizarea de pachete software defalcate pe 3 loturi, astfel: pachet software pentru managementul centralizat al reţelei informatice; licenţe software pentru gestiunea centralizată a staţiilor de lucru; pachet software pentru poşta electronică şi licenţe.

Valoare estimată a contractului este de 361.343 lei, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut, finanţarea fiind asigurată din fonduri bugetare.

Camera Deputaţilor a mai lansat, la începutul lunii iunie, o procedură de achiziţie care viza cumpărarea unui pachet software pentru managementul centralizat al reţelei informatice, în valoare estimată de 184.000 lei.