Cine este directorul general al Tarom, care a intrat pe lista neagră a premierului Tudose?

Autor: Mirabela Tiron 20.08.2017

Eugen Davidoiu, 50 de ani, fost şef al Electrica Serv, Termoelectrica şi al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) a fost numit la conducerea companiei aeriene Tarom în februarie anul acesta, pe un mandat interimar de patru luni iniţial, ce a fost prelungit ulterior cu încă patru luni.

Pierderile de 104 milioane de lei înregistrate de Tarom în primul semestru, faţă de 28,6 milioane de lei în perioada similară a anului trecut, l-au pus pe Eugen Davidoiu pe lista neagră a premierului Mihai Tudose, care i-a cerut lui Răzvan Cuc,  ministrul transporturilor, să explice de ce i s-a prelungit mandatul lui Davidoiu în condiţiile în care Tarom a înregistrat acest rezultat. Premierul va trimite mâine Corpul de Control la Tarom

Sub instabilitatea de la nivelul conducerii, Tarom continuă să  se afunde în pierderi. Din 2009 compania aeriană de stat nu a mai înregistrat profit.

Eugen Davidoiu este al patrulea şef numit la Tarom de la începutul anului 2016 până în prezent. Lunar, el primeşte o remuneraţie de circa 5.400 de euro, potrivit datelor de pe site-ul companiei aeriene. Davidoiu este de profesie inginer, fiind absolvent al Facultăţii de Construcţii Civile,  Industriale şi Agricole Bucureşti şi doctorand în inginerie civilă şi construcţii metalice. A finalizat şi un program de master în ştiinţe administrative la Universitatea Bucureşti.

Anterior, în perioada 1 iulie 2013-26 aprilie 2016, Davidoiu a fost director general al Filialei de Întreţinere şi Servicii Energetice  ‘Electrica Serv” Bucureşti, potrivit datelor din CV-ul lui. În perioada 30 februarie 2013-30 iunie 2013 el a fost director de operaţiuni la Electrocentrale Grup Bucureşti iar din decembrie 2011 până în februarie 2013 a condus ca director de operaţiuni Termoelectrica SA. Tot datele din CV-ul lui Davidoiu arată că a fost pef serviciu achiziţii în Senat în perioada 2009-2010 iar din mai 2007 până în 2009 a fost director general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia.