Reţelele de magazine promovează cel mai des îmbrăcămintea, berea şi detergentul în propriile cataloage

Autor: Cristina Roşca 21.08.2017
Retailerii publică anual circa 1.000 de cataloage, acestea fiind de altfel unul dintre cele mai importante instrumente de promovare, alături de site-urile proprii.

Hainele, berea şi detergentul sunt categoriile de produse care se află cel mai des la promoţie în cataloagele retailerilor, arată o analiză a companiei de cercetare Focus Market Research. Astfel, în primele şapte luni ale anului (în perioada 2 ianuarie – 25 iulie), cele trei categorii de articole au strâns aproape 7.500 de promoţii şi reduceri, respectiv peste 7% din totalul ofertelor aflate în cataloagele marilor lanţuri de magazine. Clasamentul este completat apoi cu produse alimentare din diferite segmente, acestea fiind cel mai des la ofertă pentru că se află şi cel mai des în coşul de cumpărături al românilor. În cazul acestora marja de profit este mică, iar retailerii pariază pe volume mari de vânzări, de aceea lupta pe preţ este foarte mare în contextul în care românii încă sunt atenţi la acest aspect. La vârf însă se află categoria îmbrăcăminte, cu aproape 3.000 de oferte, numărul fiind în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Retailerii alimentari devin tot mai vizibili pe piaţa de îmbrăcăminte, Lidl şi Auchan aflându-se în topul celor mai mari jucători pe piaţa hainelor pentru copii spre exemplu. Mai mult, Auchan chiar şi-a deschis magazine proprii de haine sub brandul propriu InExtenso. La rândul lui, grupul Carrefour vrea să parieze pe brandul propriu de haine Tex şi să lanseze colecţii de haine în colaborare cu designeri români. Pe o piaţă a modei puternic competitivă, cu cele mai multe nume internaţionale prezente, lanţurile de hiper­marketuri sau magazine de tip discount devin tot mai vizibile şi mănâncă încet cotă de piaţă.