Turcii de la LC Waikiki au ajuns la afaceri de aproape 200 mil. lei

Autor: Cristina Roşca 22.08.2017

Retailerul turc de modă LC Waikiki a reuşit să îşi majoreze anul trecut businessul cu aproape 50%, apropiindu-se de pragul de 200 de milioane de lei cifră de afaceri. În perioada 2011-2016 compania şi-a majorat vânzările de circa patru ori, pariind atât pe expansiune, cât şi pe politica preţurilor mici, care a prins puternic în România, în special în anii de criză, dar şi după.

LC Waikiki a ajuns pe piaţa locală la o reţea de 25 de magazine, România fiind prima ţară în care retailerul a deschis un magazin în afara graniţelor Turciei, în octombrie 2009. Magazinul a fost inaugurat în Bucureşti, în mallul AFI Cotroceni, unul dintre cele mai puternice de pe piaţă după încasări şi mixul de chiriaşi.

După cifra de afaceri, turcii sunt unul dintre cei mai mari jucători din moda locală, ocupând locul şapte, după Inditex (proprietarul Zara), H & M, C & A, Pepco, New Yorker şi Peek & Cloppenburg, conform calculelor ZF. Piaţa locală de îmbrăcăminte este evaluată la 10,8 mld. lei, în luptă intrând câteva zeci de branduri locale sau internaţionale. Numărul brandurilor este comparabil cu cel de pe pieţele dezvoltate, piaţa fiind puternic concurenţială.