TotalSoft continuă schimbările: Diana Cernăianu este noul director de HR

Autor: Adrian Seceleanu 25.08.2017
TotalSoft, unul dintre cei mai mari producători de software din România, care a fost achiziţionat în toamna anului trecut de grupul Logo din Turcia, a numit-o în poziţia de director de resurse umane pe Diana Cernăianu, care a fost recrutată de la producătorul de lactate FrieslandCampina, conform datelor comunicate de companie. „Diana Cernăianu va fi responsabilă cu definirea şi implementarea strategiei de resurse umane, cu scopul de a sprijini evoluţia companiei pe piaţă internă şi inţernaţională. Cu o experienţă de management de peste 20 de ani, Diana Cernăianu are cunoştinţe solide în domeniul resurselor umane şi al proceselor de transformare. De-a lungul anilor, ea a coordonat mai multe procese de integrare, dezvoltare şi eficientizare în cadrul unor companii mari, precum Saint-Gobain, FrieslandCampina, Rompetrol, Deloitte şi Dorna. ” După ce conducerea companiei a fost preluată de Ondur Eren, la 1 iunie, compania a realizat mai multe schimbări în echipa de conducere, printre care numirea Daniei Şelaru în funcţia de director executiv pentru dezvoltarea vânzărilor şi livrarea soluţiilor EAS (Enterprise Application Software) şi a Adinei Gurgu în funcţia de chief technology officer (CTO). În prezent, TotalSoft are peste 470 de angajaţi în sediul din Bucureşti.