România are printre cele mai mici preţuri la carne din UE. Preşedintele APCPR: „Acesta este şi unul dintre motivele pentru care fermierii doresc să exporte”

Autor: Roana Rotaru 28.08.2017
România a importat aproape de trei ori mai multă carne faţă de cât a exportat în 2016, potrivit INS.
 
Anul trecut, România avea printre cele mai mici preţuri la carne din UE, alături de Polonia şi Bulgaria, potrivit datelor Eurostat, care arată că preţurile din România erau aproape la jumătate faţă de media UE, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care producătorii români doresc să îşi vândă producţiile la export, unde obţin un preţ mai bun ca în România, potrivit lui Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producă­torilor de Carne de Porc din România (APCPR).