Afacerile fabricii de componente auto VCST din Alba Iulia au crescut cu 32% în primele şase luni
Autor:
Laurentiu Cotu
29.08.2017
Producătorul de componente auto VCST Automotive Production Alba, subsidiara locală a grupului belgian VCST, a avut în primul semestru o cifră de afaceri de 13,2 mil. euro, mai mult cu 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania, care a inaugurat în urmă cu patru ani fabrica de 33 mil. euro din Alba Iulia, estimează pentru acest an afaceri totale de 26,6 mil. euro.
„Am finalizat o extindere a spaţiilor de producţie şi de birouri, lucrăm încă la o extindere a spaţiului destinat tratamentelor termice, am construit şi o cantină pentru salariaţii noştri, investiţii de aproximativ 4 mil. euro. Creştem şi numărul de utilaje, astfel că investiţiile în creşterea capacităţii de producţie vor ajunge la aproximativ 3,5 milioane de euro până la finalul anului“, a declarat pentru ZF Transilvania Corneliu Pri-cope, plant manager la VCST Automotive Production Alba.