Statele Unite ale Americii nu elimină posibilitatea unui război cu Coreea de Nord. Preşedintele Donald Trump: Toate variantele sunt pe masă

Autor: Dragoş Dinu 30.08.2017

„Toate opţiunile rămân deschise”, este răspunsul lui Donald Trump cu privire la racheta balistică lansată de Coreea de Nord, dispozitiv militar care a survolat spaţiul aerian japonez marţi dimineaţă, potrivit Financial Time.

„Acţiunile ameninţătoare ale Coreei de Nord nu fac altceva decât să crească şi mai mult gradul de izolare al regimului nord-coreean. Toate opţiunile sunt pe masă”, a declarat Donald Trump.

Autorităţile japoneze au alertat oamenii din Hokkaido, cea mai nordică insulă a Japoniei şi a doua ca mărime din arhipelagul japonez, alarmând astfel locuitorii zonei cu privire la posibilitatea unui atac. Prim-ministrul japonez Shinzo Abe s-a arătat mustrat de această situaţie.

„Lansarea atacurilor cu rachetă asupra Japoniei este un act scandalos şi reprezintă o ameninţare fără precedent, subminând în mod semnificativ pacea şi securitatea regiunii”, spus Shinzo Abe.

Prim-ministrul a mai spus că guvernul japonez a înaintat un protest ferm împotriva Coreei de Nord.

Casa Albă a declarat presei că preşedintele Donal Trump s-a consultat cu premierul Abe în urma acestui incident, şi au luat decizia de a creşte presiunile asupra Phenianului.

Racheta lansată marţi de forţele Coreei de Nord a zburat aproximativ 2,700 de kilometri, atingând altitudinea maximă de 550 kilometri.