INS: Sporul natural al populaţiei, negativ în lunile iulie 2017 şi 2016

Autor: Mona Scarisoreanu 11.09.2017

În luna iulie 2017 s-a înregistrat naşterea a 17610 copii, cu 2106 mai mulţi copii decât în luna iunie 2017. În ceea ce priveşte numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna iulie 2017 a fost 19569, cu 177 mai puţine decât în luna iunie 2017. Cu toate acestea, sporul natural a fost negativ în luna iulie 2017, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii cu 1959 persoane.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna iulie 2017, a fost de 121, în creştere cu opt faţă de luna iunie 2017.

În luna iulie 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 20792 căsătorii, cu 8488 mai multe decât în luna iunie 2017. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2152, cu 416 mai puţine decât în luna iunie 2017.

Numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 214 în luna iulie 2017 faţă de aceeaşi lună din 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 153 mai mare faţă de luna iulie 2016. Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2017 (-1959 persoane), cât şi în luna iulie 2016 (-2020 persoane).

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 11 mai mare în luna iulie 2017, decât cel înregistrat în luna iulie 2016.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna iulie 2017, cu 1087 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 498 divorţuri mai multe în luna iulie 2017, decât în luna iulie 2016.