Ministru britanic: Mesajele lui Trump privind incidentul terorist din Londra sunt simple speculaţii

Autori: Mircea Olteanu , Mediafax 17.09.2017

"Nu sunt niciodată de ajutor speculaţiile despre operaţiunile în curs şi as vrea să includ şi preşedintele Statelor Unite în acest sens", a declarat Rudd pentru BBC, precizând că este "pur şi simplu o speculaţie".

Declaraţiile lui Rudd sunt similare cu afirmaţiile făcute vineri de Theresa May, care a comentat că speculaţiile privind anchetele nu sunt de ajutor.

Preşedintele american Donald Trump a transmis, vineri, că explozia care a avut loc la staţia de metrou londoneză Parsons Green a fost declanşată de "oameni bolnavi şi demenţi care se aflau în atenţia Scotland Yard", făcând un apel la vigilenţă din partea autorităţilor britanice.

Rudd a mai declarat că până în acest moment "nu sunt dovezi" care să indice faptul că reţeaua teroristă ar fi orchestrat incidentul din metroul de la Londra.

Poliţia britanică a reţinut doi suspecţi în legătură cu incidentul terorist petrecut vineri dimineaţă la staţia de metrou londoneză Parson Green. În urma deflagraţiei, 29 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă majoritatea celor răniţi au fost extrenaţi în mai puţin de 24 de ore.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat rapid incidentul terorist din Londra.