Ionel Minea, nou secretar de stat la Transporturi în locul lui Tămâian

Autor: Mediafax 18.09.2017

Prim-ministrul Mihai Tudose l-a eliberat pe Mihai Tămâian din funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, numindu-l în locul său pe Ionel Minea. Ambele decizii - de eliberare din funcţie, respectiv de numire - au fost publicate în Monitorul Oficial la sfârşitul săptămânii trecute.

Ionel Minea a candidat la alegerile parlamentare din 2016, în Bucureşti, pentru un mandat de deputat pe lista PSD. Absolvent de Politehnică, Minea a lucrat la Multipower şi anterior la firma de import de autocamioane Protruck.