Schimbări la CEC Bank: Dan Sandu îi ia locul lui Enache Jiru în poziţia de posibil viitor director general şi preşedinte al CA. Deocamdată Radu Gheţea rămâne şeful băncii

Autori: Sorin Pâslaru , Mona Scarisoreanu 18.09.2017

Adunarea Generală a Acţionarilor de la cea mai mare bancă de stat, CEC Bank, a aprobat vineri numirea unui nou preşedinte al Consiliului de Administraţie, Dan Sandu, în locul lui Radu Gheţea, însă actualul preşedinte va rămâne în funcţie până când noile numiri vor fi aprobate de BNR. 

„A fost numită o nouă echipă, dar nu în locul actualei conduceri, ci în locul celei care ar fi trebuit să vină să preia conducerea băncii conform nominalizărilor din mai 2015. Practic s-a schimbat echipa care n-a venit”, au explicat oficiali de la vârful băncii situaţia pentru ZF. Este neclar de ce vechea echipă care ar fi trebuit să ia conducerea băncii conform unei AGA din mai 2015 nu a şi făcut-o. 

Orice numire în Consiliul de Administraţie şi echipa de conducere a unei bănci trebuie avizată de BNR şi nu este clar dacă cei numiţi anterior au cerut acest aviz de la Banca Naţională şi nu au obţinut-o sau nu au cerut-o. Dan Sandu şi-a început cariera la BNR, iar apoi a fost la Citi Bank, Millennium Bank şi Volksbank, nominalizat prin AGA ca director general şi preşedinte al CA la CEC. El spune că a vorbit cu reprezentanţii acţionarului unic, şi anume Ministerul de Finanţe, însă încă aşteaptă „hârtiile”.