Acţiunile Ryanair au scăzut cu 3% în urma anunţului anulării a zeci de zboruri pe zi

Autori: Anca Olteanu , Mediafax 18.09.2017

Ryanair a susţinut că încearcă să gestioneze deficitul de personal, care trebuie repartizat înainte de finalul anului.

Dacă firma anulează 40 de zboruri pe zi timp de şase săptămâni, aproape 285.000 de călătorii vor fi afectate, presupunând că gradul de încărcare al avioanelor va fi de 90%. Pasagerilor li se vor oferi zboruri alternative sau rambursări.

Compania aeriană cu sediul în Irlanda a anunţat vineri planul, precizând că este „inacceptabil" faptul că punctualitatea sa a scăzut sub nivelul de 80% în prima jumătate a acestei luni, potrivit BBC News.

Reprezentanţii companiei au declarat că trebuie să evite şi întârzierile din cauza unei masive plecări a personalului.

Ryanair a transmis că mai puţin de 2% din zborurile sale vor fi anulate şi această iniţiativă i-ar ajuta să atingă obiectivul anual de punctualitate de 90%.