Cardurile, ATM-urile şi POS-urile Bancpost nu vor funcţiona în noaptea de 22/23 septembrie

Autor: Mediafax 21.09.2017

Cardurile, ATM-urile şi POS-urile băncii Bancpost nu vor funcţiona în noaptea de 22/23 septembrie 2017, în intervalul orar 22:00 - 8:00, ca urmare a unor lucrări de îmbunătăţire a sistemului informatic.

„Recomandăm clienţilor efectuarea operaţiunilor necesare înainte de perioada menţionată, pentru evitarea oricaror inconveniente“, se precizează într-un comunicat al băncii. Bancpost, cea mai mare bancă de pe piaţa locală cu acţionariat elen, ocupa anul trecut locul nouă în topul celor mai mari instituţii de credit din România după active.