PwC: 72% dintre firme spun că au nevoie de minim 6 luni pentru implementarea plăţii defalcate a TVA şi 55% se aşteaptă la costuri de până la 100.000 de euro

Autor: Roxana Rosu 22.09.2017

Aproape trei sferturi dintre companii estimează că au nevoie de cel puţin şase luni pentru implementarea plăţii defalcate a TVA şi mai puţin de 2% consideră că vor reuşi să o facă până la 1 ianuarie 2018, potrivit unui sondaj derulat de PwC România, o soluţie propusă de consultanţi fiind amânarea termenului limită de 1 ianuarie când măsura ar trebui să devină obligatorie.

„Având în vedere nevoia companiilor private pentru un timp mai îndelungat de adaptare şi un eventual risc de infringement al legislaţiei comunitare în materie de TVA, întrucât autorităţile nu s-au consultat în prealabil şi cu Comisia Europeană, considerăm că ar fi oportun ca Guvernul să ia în calcul extinderea perioadei în care plata defalcată de TVA poate fi adoptată în mod opţional de companii şi renunţarea la impunerea obligatorie a acestui sistem” , a declarat Daniel Anghel, lider impozite şi taxe indirecte PwC ECE.

Potrivit sondajului, 21% din cei peste 100 de participanţi afirmă că au nevoie de mai mult de un an pentru implementarea noului sistem, însă cei mai mulţi (51,3%) estimează o perioadă de 6-12 luni.

Un sfert (26,1%) dintre reprezentanţii companiilor consideră că le sunt necesare 3-6 luni, în timp ce numai 1,7% văd fezabilă o adoptare a mecanismului TVA defalcat în intervalul de până la 3 luni oferit de autorităţi.

La sondaj au răspuns peste 100 de directori şi manageri financiari ai unor companii.

Un studiu realizat anterior de PwC pentru Comisia Europeană, referitor la fezabilitatea implementării unui astfel de sistem, a arătat că mediul de afaceri ar avea nevoie de o perioadă între 2 şi 4 ani pentru o tranziţie la sistemul plăţii defalcate de TVA care să nu cauzeze dificultăţi companiilor.

Pentru a atrage firmele să adopte noul sistem de TVA din perioada în care este optional, autorităţile au oferit stimulente, însă acestea nu se dovedesc suficient de atractive pentru a convinge agenţii economici.  Potrivit sondajului, 95,4% dintre companii nu vor implementa noul sistem în această perioada octombrie-decembrie 2017, în timp ce doar 4,6% afirmă vor migra mai devreme de momentul la care acesta devine obligatoriu.

“Procentajul extrem de mare de companii care nu vor trece la TVA defalcat până la momentul când vor fi nevoite ar trebui să dea de gândit autorităţilor. O amânare a termenului de 1 ianuarie ar fi foarte utilă, întrucât ar asigura mediului privat timpul esenţial pentru a se adapta la această schimbare radicală, dar ar oferi şi statului un răgaz să consulte Comisia Europeană în privinţa sistemului de plată defalcată de TVA, evitând astfel o posibilă situaţie de infringement“, a spus Daniel Anghel.

Sursa reticenţei companiilor în ce priveşte noul sistem de TVA nu pare a fi costul generat de această schimbare, relevă studiul PwC. Mai mult de jumătate (55,7%) dintre participanţi estimează că vor avea cheltuieli de implementare de până la 100.000 de euro, 33% văd aceste costuri între 100.000 şi 500.000 de euro, iar 10,3% aşteaptă un impact financiar între 500.000 şi 1 milion de euro.

Doar un procentaj foarte redus, de 1%, estimează costuri de peste 1 milion de euro.

„În privinţa costurilor, s-ar putea să vorbim totuşi de o subestimare a impactului financiar al adaptării sistemelor informatice şi a proceselor din cadrul companiilor pentru trecerea la noul sistem de plată defalcată a TVA. În plus, e posibil ca respondenţii să nu poată aprecia în acest moment în mod exact problemele de cashflow pe care noul sistem le va genera”, a conchis Daniel Anghel.