Euro Insol: Prospecţiuni Bucureşti îşi va plăti în următorii trei ani datoriile de 93 mil. lei

Autor: Liviu Popescu 27.09.2017

Prospecţiuni Bucureşti (PRSN), ale cărei acţiuni sunt suspendate de la tranzacţionare din aprilie 2016 ca urmare a intrării în insolvenţă, îşi va achita datoriile către creditori, de 93 mil. lei, în decursul următorilor trei ani, în toată această perioadă societatea mizând pe venituri de 747 mil. lei şi pe un profit brut de peste 80 mil. lei, potrivit administratorului judiciar Euro Insol.

„Planul de reorganizare prevede achitarea creanţelor atât din excedentul de numerar obţinut din derularea activităţii de bază, cât şi din valorificarea unor active imobiliare care nu sunt necesare activităţii curente, în valoare de 50 milioane lei“.