Proiectul gazoductului Bulgaria-România-Ungaria-Austria, adoptat la Bucureşti de toţi partenerii

Autori: Dan Straut , Mediafax 28.09.2017

Autorităţile de la Bucureşti au emis deja documentaţia de construire şi derulează licitaţii pentru atribuirea lucrărilor (partea de proiectare şi partea de echipamente pentru staţii), a anunţat ministrul român al Energiei, Toma Petcu, prezent la semnarea memorandumului BRUA.

„Au fost semnate deja contractele şi urmează ca în decembrie să fie semnate contractele pentru partea de execuţie, avem finalizată şi achiziţia de conductă”, a spus Toma Petcu.

Prin memorandum, toate ţările partenere au stabilit că va fi o interconectare de tip „reverse-flow” (în ambele sensuri de circulaţie a combustibilului), în toate cele patru state.

La finalul reuniunii de la Bucureşti a CESEC (Central and South Eastern Europe Gas Connectivity), în cadrul căreia s-a semnat memorandumul, comisarul european pentru energie şi schimbări climatice, Miguel Arias Canete, a declarat că Executivul european va face toate eforturile necesare pentru ca proiectul BRUA să continue. Oficialul european s-a referit la acest proiect ca la una dintre „lecţiile” pe care ar trebui să le învăţăm din criza energetică. „Este nevoie de interconectări şi, pentru a avea solidaritate, avem nevoie de reverse-flows”, a spus Miguel Arias Canete.