Preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a transmis lui Mariano Rajoy că susţine unitatea Spaniei

Autori: Marian Avram , Mediafax 02.10.2017

”Preşedintele a subliniat sprijinul său pentru unitatea constituţională a Spaniei”, a afirmat o sursă din cadrul Palatului Elysee, fară să precizeze dacă cei doi lideri au vorbit despre violenţele ce au avut loc duminică în Catalonia.

Guvernul regiunii autonome Catalonia a anunţat, luni, că 90% dintre catalani s-au pronunţat în favoarea independenţei faţă de Spania în cadrul referendumului din 1 octombrie, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi. În ziua desfăşurării referendumului, cel puţin 890 de persoane au fost rănite în urma confruntărilor violente dintre alegători şi Poliţia spaniolă.